Consiliul Uniunii Europene vrea să îi ofere concesii premierului Ungariei, Viktor Orban, pentru a-l convinge să aprobe planul de asistență suplimentară pentru Ucraina, în valoare de 50 de miliarde de euro, în cadrul eforturilor pentru ajungerea la un acord cu ocazia summitului programat joi la Bruxelles, dar, în pofida apropierii pozițiilor, nu există niciun acord.
Conform unui proiect al Consiliului UE obținut de cotidianul Financial Times, noua propunere constă în verificări anuale asupra modului în care Kievul va utiliza fondurile în următorii patru ani. Cu toate acestea, în pofida solicitărilor premierului Viktor Orban, niciun stat membru UE nu va putea bloca în funcție de verificări continuarea asistenței pentru Ucraina.
În schimb, liderii UE ”vor organiza anual dezbateri privind implementarea Instrumentului de asistență pentru Ucraina și vor oferi consultanță asupra abordării europene referitoare la situația generată de invazia rusă în Ucraina”, arată proiectul de document.
Propunerea a fost agreată la nivel de ambasadori înaintea reuniunii Consiliului European programată joi la Bruxelles. Însă reprezentantul Ungariei a reiterat cerința privind posibilitatea blocării în fiecare an a fondurilor destinate Kievului, o condiție respinsă de alte țări.
”Nivelul de nervozitate este destul de ridicat. Vom vedea la summit ce flexibilitate ale Viktor Orban”, a declarat un diplomat UE.
”Deocamdată, nu avem un acord”, a subliniat un alt oficial european.
În lipsa unui acord în unanimitate la summitul Consiliului European, statele membre UE, cu excepția Ungariei, vor trebui să identifice modalități alternative de continuare a sprijinului pentru Ucraina.
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, Petr Fiala, prim-ministrul Cehiei, Kaja Kallas, premierul Estoniei, și Mark Rutte, premierul Olandei, au cerut miercuri ”un efort colectiv” pentru înarmarea Ucrainei pe termen lung.
”Trebuie să înnoim determinarea și să dublăm eforturile pentru a asigura menținerea sprijinului cât timp va fi necesar. Este imperativ să furnizăm armament și echipamente militare. (…) Capacitatea noastră de susținere și menținere a apărării Ucrainei, atât pe durata iernii, cât și pe termen lung, este determinantă. În fond, este vorba despre o problemă legată de securitatea noastră comună (…)”, afirmă liderii europeni, într-un editorial publicat în cotidianul Financial Times.
Foto: Profimedia
Citește și: