Prima pagină » Economic » Finanțarea unor cluburi de fotbal și excursii în străinătate pentru salariați. Ce au descoperit inspectorii de la Curtea de Conturi în bilanțurile companiilor de stat

Finanțarea unor cluburi de fotbal și excursii în străinătate pentru salariați. Ce au descoperit inspectorii de la Curtea de Conturi în bilanțurile companiilor de stat

Finanțarea unor cluburi de fotbal și excursii în străinătate pentru salariați. Ce au descoperit inspectorii de la Curtea de Conturi în bilanțurile companiilor de stat
Deplasări nejustificate ale salariaților în Polonia și Canada, finanțarea a două cluburi sportive care nu se aflau în administrarea societății și prime pentru angajații care au participat la negocierea contractului colectiv de muncă sunt câteva dintre neregulile sesizate de Curtea de Conturi la Societatea Națională a Lignitului Oltenia (SNLO), valoarea sumelor cheltuite nelegal ridicându-se la peste 9,3 milioane de lei, echivalentul a circa 2,2 milioane de euro.

Deplasări nejustificate ale salariaților în Polonia și Canada, finanțarea a două cluburi sportive care nu se aflau în administrarea societății și prime pentru angajații care au participat la negocierea contractului colectiv de muncă sunt câteva dintre neregulile sesizate de Curtea de Conturi la Societatea Națională a Lignitului Oltenia (SNLO), valoarea sumelor cheltuite nelegal ridicându-se la peste 9,3 milioane de lei, echivalentul a circa 2,2 milioane de euro.

Astfel, SNLO a finanțat cu 8,8 milioane de lei două cluburi de fotbal care nu se aflau în administrarea societății și pentru care nu fuseseră prevăzute fonduri în bugetul companiei.

Mai mult, 63 de angajați care au participat la negocierea contractului colectiv de muncă au fost răsplătiți cu prime în valoare de 750 de euro.

Totodată, compania a plătit deplasări în străinătate, cu toate că respectivii salariați „nu au îndeplinit misiuni pentru activitatea societății”, se arată în raportul public pe anul 2011, publicat joi de Curte.

Inspectorii instituției au mai descoperit „cheltuieli neeconomicoase estimate la suma de 19 de mii de lei cu decontarea contravalorii deplasării unor salariați de la domiciliu la locul de muncă și retur”, utilizarea în alte scopuri a unor fonduri în valoare de 70.000 de euro, destinate realizării, dezvoltării și modernizării producției în sectorul extractiv, precum și majorarea nejustificată a unor cheltuieli de exploatare pentru lucrări la care s-a renunțat ulterior.

SNLO se află pe lista companiilor monitorizate de Fondul Monetar Internațional (FMI). Autoritățile de la București s-au angajat față de instituția financiară să aducă management corporatist la compania aflată în subordinea Ministerului Economiei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor