Sancțiune. O companie de brokeraj a rămas fără autorizație de funcționare. Decizia a fost luată de Consiliul ASF
Compania de brokeraj Aida Broker de Asigurare S.R.L. a fost sancționată cu retragerea autorizației de funcționare, ca urmare a nerespectării prevederilor deciziei emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a emis rezoluția miercuri, hotărând totodată radierea companiei din secțiunea I și trecerea în secțiunea a II-a din Registrul intermediarilor principali.
Este prima decizie de acest fel pe care o ia ASF, în acest an. Precedenta este din 20 februarie 2020, când consiliul hotăra retragerea autorizației de funcționare a societății Certasig – Societate de Asigurare și Reasigurare S.A., ca urmare a faptului că societatea nu și-a restabilit în termenul prevăzut de lege nivelul fondurilor proprii eligibile care acoperă cerința de capital minim (MCR).
Atunci, reprezentanții ASF constatatau starea de insolvență a societății Certasig – Societate de Asigurare și Reasigurare S.A. și decideau să inițieze demersurile legale privind promovarea cererii de deschidere a procedurii falimentului împotriva asigurătorului.
Decizii de reglementare și autorizare
În ședința de miercuri, 10 martie, Consiliul ASF a reglementat regulamentul privind autorizarea și funcționarea fondurilor de investiții alternative (acesta va fi transmis, spre publicare, Monitorului Oficial al României).
A prezentat proiectul pentru modificarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 22/2020 privind modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investițiilor fondurilor de pensii private în titluri de stat. Documentul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile.
Consiliul a aprobat și măsuri de recomandări pentru societățile de servicii de investiții financiare privind unele măsuri de minimizare a efectelor crizei COVID-19 pentru anul 2021.
În materie de autorizare, Tanja Blatnik este noul director general la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. iar Iacob Plaxenco este administratorul societății Lea Broker de Asigurare S.R.L.
A fost aprobat și calculul contribuțiilor anuale datorate de către administratorii fondurilor de pensii private Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private pentru anul 2021.