Banca amendată de ANPC pentru că și-ar fi înșelat clienții a câștigat procesul cu ANPC. Cum au interpretat cazul judecătorii

Publicat: 10 07. 2024, 16:09
Banca amendată de ANPC pentru că și-ar fi înșelat clienții a câștigat procesul cu ANPC. Cum au interpretat cazul judecătorii / FOTO - Caracter ilustrativ

O bancă amendată de ANPC pentru că și-ar fi înșelat clienții a câștigat procesul cu ANPC. Judecătorii care au analizat cazul au interpretat probele de la dosar într-un mod cu totul surprinzător.

Practic, motivul invocat de magistraţi în favoarea băncii doar prelungește la inficit discuțiile legate de corecta informare a oamenilor în ceea ce priveşte condițiile de creditare.

ANPC, dată în judecată de o bancă

De-a lungul timpul, ANPC s-a lansat într-o ofensivă împotriva mai multor bănci pentru practici comerciale incorecte și înșelătoare practicate în relația cu clienții. În acest sens, s-au aplicat și o seried e amenzi.

Una dintre bănci a dat în judecată instituția, contestând în instanţă amenda primită.

La proces, spre surprinderea multora, judecătorii i-au dat câştig de cauză băncii. Ei au motivat decizia prin faptul că ANPC a amendat banca în afara termenului legal de șase luni de la încheierea contractelor care au făcut obiectul controlului.

Pe scurt, ANPC a pierdut procesul din pricina unui viciu procedural, nicidecum pentru că faptele nu ar fi existat.

Adrian Negrescu, analist şi consultant economic, a vorbit la Antena 3 despre această situație.

„Judecătorii au găsit un motiv foarte interesant să anuleze, practic, discuția legată de modul în care băncile aplică dobânzile în România, justificând faptul că, dacă nu s-au făcut plângerile în termen de șase luni de la încheierea contractelor de creditare, n-are sens să intervină.

Din această perspectivă, toată discuția legată de dobânzile din România, care sunt cele mai mari din Europa, de modul în care sunt calculate dobânzile, trece în subsidiar. ANPC trebuie să găsească o altă soluție pentru a ataca băncile pe care le acuză într-un fel sau altul de cămătărie.

Adrian Negrescu explică „găselnița” judecătorilor

Avem senzația că, practic, jucătorii au găsit o găselniță, ca să zic așa, pentru a scăpa de aceste dosare care, într-adevăr, ridică multe semne de întrebare. Ce voia de fapt, ANPC-ul să afle prin intermediul acestor procese justiție? Dacă, într-adevăr consumatorii, adică cei care au luat credite, au fost informați concret și au înțeles cum se plătesc ratele, cu acele dobânzi, care sunt mai mari la început și care se reduc pe măsură ce îți plătești ratele.

Adică, să înțeleagă fenomenul economic care stă la baza creditării. Din această perspectivă, în aceste procese nu s-a judecat, nu s-a discutat despre modul în care sunt construite creditele în România. Iar semnul de întrebare rămâne: oare ANPC a acționat doar din perspectiva dorinței de a scoate în evidență faptul că avem cele mai mari dobânzi? Sau pentru că, într-adevăr, mecanismul este profund eronat din modul în care se calculează ratele românilor?”, a spus Adrian Negrescu.

Mai departe, ca analist financiar, Negrescu spune că ar fi binevenită și o intervenție în piață a Consiliului Concurenței, instituție care ar avea abilitatea să analizeze dacă modul în care se calculează dobânzile ratelor este corect.

„Această întrebare rămâne și sper ca măcar Consiliul Concurenței, într-o anchetă privind modul în care sunt practicate dobânzile în România, să intervină și să vadă într-adevăr dacă sunt sau nu nereguli în acest procese de creditare”, a conchis Adrian Negrescu.