Raiffeisen Bank raportează un profit net de 198 de milioane de lei în primul trimestru din 2021. Cu cât au crescut creditele acordate și depozitele clienților
Pe fondul unui nivel considerabil mai mic al costului riscului, Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2021 un profit în creștere cu peste 40% față de perioada similară a anului trecut, când pandemia de COVID-19 începea să își facă simțite primele efecte. Banca a raportat și creșteri ale portofoliului de credite, cel mai mare avans fiind pe segmentul IMM, dar și ale depozitelor clienților, care au ales să fie mai prudenți în timpul crizei sanitare.
Raiffeisen Bank a încheiat primul trimestru al anului 2021 cu un profit net de de 198 milioane de lei, cu 41% mai mare față de intervalul similar din 2020, cu active totale de 52,2 miliarde de lei, în creștere cu 9%, dar cu venituri în scădere cu 4% față de perioada similară a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare transmise de reprezentanții băncii. Per ansamblu, în anul pandemic 2020, Raiffeisen Bank România a înregistrat o scădere a profitului, cu 17%, față de 2019, până la 644 de milioane de lei.
În primul trimestru din 2021, depozitele clienților au ajuns la 43,7 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o crestere de 9% comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a unui comportament mai prudent determinat de criza sanitară, orientat spre amânarea cheltuielilor și o înclinație spre economisire.
În primele trei luni din 2021 a crescut și portofoliul de credite al băncii, care a depăsit 30 de miliarde de lei, cu 4% mai mult față de același interval din 2020. Vârful de creștere, de 15% a fost pentru portofoliul de credite IMM, în mare măsură datorită implicării puternice a băncii în programul IMM Invest, în timp ce numărul clienților cu care banca are o relație de creditare a trecut pragul de 14.000.
Steven van Groningen: „Ne-am concentrat eforturile pentru sprijinirea relansării economice”
„Suntem multumiți de rezultatul nostru din primele trei luni ale anului 2021, într-o perioadă în care am continuat să fim preocupați de siguranța clienților, partenerilor și angajaților, însă în egală măsură ne-am concentrat eforturile pentru sprijinirea relansării economice, prin oferirea de soluții financiare potrivite nevoilor clienților și economiei reale. Datorită măsurilor luate, moratorii publice și private și a prelungirii lor am reușit menținerea profilul de risc la niveluri sănătoase și ne-am bucurat să observăm cum clienții noștri au depășit cu bine această perioadă dificilă”, a spus Steven van Groningen, presedinte & CEO Raiffeisen Bank.
Scăderea veniturilor, cu 4% față de trimestrul 1 din 2020 a fost determinată în primul rând de ratele de dobandă în scădere și de veniturile din comisoane reduse cu 8%, în condițiile în care economia locală nu s-a refăcut complet după perioada pandemică, au transmis reprezentanții băncii.
În ceea ce privește cheltuielile operaționale, acestea au scăzut ușor cu 2%, față de primul trimestru din 2020, în special prin prisma costurilor semnificativ mai mari pe care le-a avut banca în martie 2020, la debutul stării de urgență, pentru asigurarea materiallor igienico-sanitare și a echipamentelor de protecție pentru desfășurarea activității.
Aproape 900.000 de clienți digitali activi
Tendința de creștere a gradului de digitalizare se menține și în 2021, când 75.000 de clienți au început să folosească lunar, în medie, serviciile digitale oferite de Raiffeisen Bank, față de 54.000 lunar, la începutul lui 2020.
Astfel, la finalul lunii martie 2021, numărul clienților digitali activi a ajuns la aproape 900.000, respectiv 43% dintre clienții persoane fizice ai băncii, fata de 34% in martie 2020. Creșterea se vede și la tranzacțiile efectuate prin aplicațiile de mobile și internet banking, de 63% în trimestrul I din 2021, față de perioada similară a anului trecut. Tranzacțiile cu cardul de debit la POS au crescut cu aprximativ 40%, iar cele utilizate pentru comerțul electronic au crescut cu 50%, din punct de vedere valoare și volum, față de T1 2020, iar plățile cu telefonul mobil, ceasul sau cardurile băncii au crescut cu 90% în acest interval, arată datele băncii.
„Pentru noi contează foarte mult feedback-ul clienților pe care îl colectăm printr-o platformă foarte performantă – PULS. Datele strânse de la clienți ne arată că toate eforturile băncii din ultimul an au fost apreciate, Raiffeisen Bank continuând să fie recomandată de către clienți datorită produselor oferite și a digitalizării serviciilor sale. În primul trimestru al acestui an scorul general de recomandare al băncii a înregistrat o creștere de 10% (comparativ cu T1 2020), rămânând la nivelul maxim atins și în ultimul trimestru din 2020”, a adăugat Steven van Groningen.
Potrivit comunicatului transmis, Raiffeisen Bank continuăr și fie lider pe piața cardurilor de credit din România la finalul lunii martie 2021, cu un portofoliu de peste 550.000 de carduri active. Față de martie 2020, plățile cu cardurile de cumpărături au crescut cu 26%, iar trimestrial, în primele trei luni din 2021 au fost cu 12% mai mari față de perioada similară din 2020.
Raiffeisen Bank România are peste 20 de ani de activitate pe piata bancară din România și aproximativ 2,2 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are peste 4.800 de angajați, 329 de agenții în toată țara, 722 de ATM-uri, 393 de mașini multifuncționale (MFM-uri) și o retea de peste 24.300 de POS-uri.