EXCLUSIV. Cătălin Cîmpeanu, Director adjunct ISF: Există alternative profitabile și mai avantajoase pentru companii decât un credit bancar.
Cătălin Cîmpeanu, Director adjunct al Institutului de Studii Financiare (ISF), a vorbit despre oportunitățile alternative de finanțare pentru companii, în cadrul conferinței digitale live „SMART INVESTMENT – Piața de capital din România – nivelul următor”, organizată de GÂNDUL. Profesionalizarea pieței de capital este unul dintre obiectivele-cheie ale ISF, care organizează cursuri intensive pentru specialiștii din piață cu scopul de a dezvolta acest segment-cheie în ecosistemul de business din România.
Pe piața de capital din România există de un deficit de informație, explică directorul adjunct al ISF, care adaugă că cei mai mulți manageri de companii, când se gândesc la finanțare, au un singur gând – un credit bancar.
Cătălin Cîmpeanu: ISF s-a implicat foarte mult în inițiative, în proiecte și programe de educație financiară
„Ne dorim să se știe că există alternative profitabile și mai avantajoase pentru companii decât un credit bancar. De asemenea, există un deficit de informație și în privința consumatorilor, aceștia nu sunt bine informați, acest deficit de educație financiară fiind destul de pregnant în România. O soluție este creșterea gradului de educație financiară iar ISF s-a implicat foarte mult în inițiative, în proiecte și programe de educație financiară”, precizează Cătălin Cîmpeanu, director adjunct al ISF.
Consumatorii ar trebui să cunoască aceaste instrumente aflate la dispoziția lor, adaugă Cătălin Câmpeanu, care precizează că, în cazul în care discutăm de investiție individuală versus apelarea la un broker, întotdeauna este preferat să apelezi la un broker. Brokerul poate oferi investitorului informații valoroase cu privire la evoluția unor plasamente, iar rolul lui nu este și nu trebuie să fie acela al unui simplu intermediar. Acesta ar trebui să fie un consultant, să ofere informațiile necesare asupra riscurilor și beneficiilor, să fie în măsură să-ți ofere un sfat, îndrumare, nu doar să intermedieze.
Profesionalizarea pieței de capital și a specialiștilor din piață, vitală pentru dezvoltarea mediului de afaceri
Cătălin Cîmpeanu mai vorbește despre un palier extrem de important – profesionalizarea pieței și a specialiștilor din piață. Cu cât sunt ei mai bine pregătiți, cu atât consumatorii sunt mai bine informați. ISF pune la dispoziție atât cursuri de formare profesională, cât și programe de educație financiară.
„Chiar luna viitoare, 8-9 iunie, vom organiza o Școală de vară pentru piața de capital. Este un eveniment dedicat specialiștilor pentru această piață și ne dorim să dezvoltăm acest segment, să sprijinim specialiștii care activează în această piața mai ales că vorbim de o piață cu un potențial foarte mare de creștere în România și cred că putem pune umărul cu toții la dezvoltarea ei” – Cătălin Cîmpeanu, director adjunct ISF.
Cătălin Cîmpeanu: O decizie importantă a autorităților este aceea de a introduce educația financiară ca materie obligatorie la clasa a VIII-a
La fel de important ca aspectul pregătirii profesionale a specialiștilor este cel al informării consumatorilor, precizează reprezentantul ISF. Aceștia trebuie să cunoască instrumentele pieței de capital, iar aici ISF își îndreaptă atenția către studenți și elevi, ei fiind mai expuși și mai doritori să intre pe această piață.
„Este de datoria noastră să le explicăm ce riscuri și ce oportunități au. Educația financiară este în școli în acest moment, acesta este un pas extrem de important. Unul dintre cele mai bune efecte ale atenției din partea autorităților este faptul că educația financiară este parte din materia obligatorie la clasa a VIII-a, ceea ce înseamnă că noi vom avea copii și adolescenți mai puțin expusi riscurilor decât am fost noi” – Cătălin Cîmpeanu, director adjunct ISF.
ISF continuă să se adreseze atât studenților și elevilor cât și cadrelor didactice care predau și urmează să predea această disciplină. Nu există și nu avea cum să existe un corp didactic pregătit, care să predea educație financiară, de aceea a intervenit ISF, care, împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a dezvoltat un program de formare de formatori, pentru a pregăti cadrele didactice pentru a preda această nouă disciplină. Despre acest program a vorbit, în detaliu, Marian Siminică, Director executiv al ISF, în cadrul conferinței digitale live „SMART INVESTMENT – Piața de capital din România – nivelul următor”, organizată de GÂNDUL, explicând cum se va derula acest demers de formare a cadrelor didactice care vor preda educația financiară în școli.