Românii din șapte județe se vor putea PENSIONA mai devreme cu doi ani, fără să fie penalizați

Românii din șapte județe se vor putea PENSIONA mai devreme cu doi ani, fără să fie penalizați
Publicat: 09/03/2023, 07:20

Românii care locuiesc în șapte județe ale țării vor putea ieși la pensie mai devreme decât prevede legea, fără să fie penalizați în vreun fel. Totul, după ce parlamentarii au extins lista oraşelor în care oamenii pot ieși mai repede din câmpul muncii din cauza poluării.

Pentru a te pensiona anticipat fără penalități trebuie să fie trăit peste 30 de ani în unul orașele considerate foarte poluate.

Astfel, locuitorii din AradPiteşti sau Giurgiu pot ieși la pensie cu doi ani mai devreme, conform unui proiect adoptat recent de Senatul României.

Proiectele de lege recent adoptate de Senat explică faptul că acele zone sunt poluate din cauza utilizării şi prelucrării substanţelor periculoase, de tip sulf, clor sau amoniac.

Proiectul legislativ se aplică locuitorilor din Vladimirescu, Arad, Horea, Cicir, Mandruloc, toate din judeţul Arad. În plus, după cum stabilește un amendament introdus la Senat, în listă va fi inclus și municipiul Pitești din județul Argeș, conform Antena 3.

Un alt proiect adoptat Senat prevede introducerea în lista ce permite reducerea vârstei de pensionare din cauza mediului poluat a altor opt localități, respectiv: Băiuț, Cavnic, Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş.

Speranţa de viaţă este cu 6-10 ani mai scăzută decât media naţională

„Studiile efectuate în aceste zone arată că speranţa de viaţă este cu 6-10 ani mai scăzută decât media naţională (din cauza poluării – n.r.), până la data de 31 decembrie 2030 finalizându-se programele de depoluare”, arată inițiatorii proiectului.

Un alt treilea proiect ce prevede reducerea vârstei de pensionare cu doi ani stabilește introducerea în listă a localităților Bistra și Sălciua din județul Alba, Comănești, județul Bacău și Giurgiu, municipiul de reședință al județului cu același nume.

Lista localităților poluate în care românii pot ieşi la pensie mai devreme cu doi ani a fost extinsă de mai multe ori, anul trecut.

Recent, s-a propus ca localitatea care urmează să fie adăugată pe lista românilor ce se pot pensia mai repede cu doi ani să fie Codlea din județul Brașov.

Astfel, articolul 65 din Legea 263/2010 introduce posibilitatea ca vârsta de pensionare să fie redusă cu doi ani fără penalizare pentru persoane care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare.

De ce documente aveți nevoie pentru recalcularea pensiei

Foarte mulți români sunt interesați de modul în care se va realiza recalcularea mult-așteptată și promisă de autorități a pensiilor. Astfel, cei nemulțumiți pot cere acest lucru printr-o solicitare scrisă, la care trebuie atașate mai multe documente.

Recalcularea pensiei se poate face în cazul celor care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă, dar şi pentru persoanele care au mai lucrat și după ce au împlinit vârsta de retragere și au ieșit la pensie.

Aşadar, după realizarea oricărui stagiu de cotizare după deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, se poate solicita recalcularea drepturilor de pensie.

Recalcularea pensiei pentru fiecare stagiu de cotizare de minimum 12 luni poate fi cerută de orice român.

„Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia.

Pensionarii pentru limită de vârstă care, după dată înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condițiile legii”, se arată în articolul 107 din Legea pensiilor.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Călin Georgescu, prima reacție: Poporul român a ales să nu mai fie umilit
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online