Analiștii sunt pentru reluarea vânzărea acțiunilor statului. Listările pot aduce venituri suplimentare la buget
Profesioniștii în investiții reuniți în Asociația CFA Romania și Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) au transmis, miercuri, susținerea pentru demersul Guvernului de abrogare a prevederilor care impun interdicația ca statul să înstrăineze acțiunile pe care le deține.
Asociația CFA România și Asociația Analiștilor Financiar-Bancari susțin, în punctul de vedere transmis miercuri, abrogarea prevederilor Legii 173/2020 prin care se interzice vânzarea de acțiuni pe care statul le deține la companii și societăți naționale, pe o perioadă de doi ani, poate conduce la dezvoltarea pieței de capital, iar dacă au o piață de capital puternică, lichidă și diversificată, statele se pot dezvolta sustenabil.
Mesajul profesioniștilor vine după ce Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a pus în dezbatere publică, luni, 11 ianuarie, proiectul de lege care prevede ridicarea interdicției de înstrăinare a acțiunilor și participațiilor deținute de stat și suspendarea procedurilor de privatizare în curs de realizare. Măsura a fost instituită în august 2020, printr-o lege inițiată și votată de majoritatea PSD din Legislativul precendent, pentru o perioadă de doi ani.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică a fost publicat pe site-ul Ministerul Economiei, care așteaptă propuneri și opinii pentru o perioadă de 10 zile. Guvernul a analizat proiectul, în primă lectură, în ședința din 6 ianuarie, potrivit informării Executivului. Internțua a stârnit critici din partea liderului social-democrat, Marcel Ciolacu, care a transmi, pe Facebook: „Iohannis, oprește jaful! Nu vindeți bogățiile țării!”.
Alexandra Smedoiu, CFA România: „Listarea companiilor de stat nu presupune renunțarea la controlul statului”
Potrivit reprezentanților asociația CFA România și Asociația Analiștilor Financiar-Bancari, în prezent sunt așteptate noi listări, care vor aduce beneficii pieței de capital și economiei in ansamblu. Aceștia atrag atenția că, odată listate, companiile se supun unor reguli de transparență și guvernanță corporativă care vor crește performanța acestora pe termen mediu și lung. În plus, listările pot aduce venituri suplimentare la bugetul de stat, ajutând economia să se recupereze după acest an greu încercat. Listarea companiilor de stat eligibile ar reduce necesarul de finanțare din partea statului, lăsând loc pentru finanțarea altor proiecte de investiții.
„Listarea companiilor de stat nu presupune renunțarea la controlul statului, având în vedere faptul că pot fi listate pachete minoritare, de 10%-20%. Este în interesul statului să aibă o referință reală a valorii companiilor pe care le deține, în calitatea sa de administrator al avuției publice, el fiind primul beneficiar din dezvoltarea ulterioară a companiei. O creștere a eficienței și productivității se traduce în încredere crescută în sectorul public, capacitate superioară de dezvoltare și finanțare pentru proiecte importante pentru România, contribuții suplimentare prin dividende și taxe plătite către stat”, a declarat Alexandra Smedoiu, președintele Asociației CFA România.
„În general, performanța economiei unui stat este corelată cu dezvoltarea pieței de capital care poate asigura finanțarea pe termen lung a companiilor și antreprenorilor locali. Totodată, o piață de capital solidă ajută și la dezvoltarea industriilor conexe cum sunt fondurile de pensii, fondurile de investiții, companii de intermediere etc., acestea contribuind la dezvoltarea economica și bunăstarea țării”, a precizat și Daniela Ropotă, președintele AAFBR.
„România are nevoie de instrumente de finanțare sigure, facile și accesibile”
Conform documentului transmis, Asociația CFA România și Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) susțin demersurile de dezvoltare a pieței de capital pentru a permite diversificarea surselor de finanțare a companiilor. Piața de capital poate atrage investitori care să ofere finanțare, în condiții de lichiditate. Companiile listate vor atrage la rândul lor investitorii, vor crea noi oportunități pentru finanțare, reprezentând alternative pentru investiții și economisire pe termen lung, inclusiv pentru populație, se arată în mesajul transmis.
Listarea unor participații minoritare în companiile de stat nu ar atinge nevoia de protejare a intereselor naționale în activitatea economică, ci dimpotrivă, ar oferi un cadru în care companiile respective să devină mai performante, să câștige o vizibilitate sporită pentru mediul de afaceri și să contribuie la o creștere economică sustenabilă în România, se arată în mesajul transmis.
„România are nevoie de instrumente de finanțare sigure, facile și accesibile astfel încât să poată să fie susținută economia pe termen scurt și mediu. Piața de capital în general și Bursa de Valori București în particular, sunt instrumente cheie în acest demers. Toate țările dezvoltate au piețe de capital puternice”, au conchis reprezentanții celor două asociații.
Piața de capital din România este inclusă, începând din septembrie 2020, în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Piețe Emergente.