Violențe SUA. Dolarul atinge cel mai mic curs din ultimii trei ani, bitcoin marchează un nou record
Violențele din Washington nu au avut o influență foarte mare asupra pieței valutare internaționale, dar moneda americană și-a păstrat cursul scăzut, înregistrat în ultima perioadă. Cea mai cunoscută monedă virtuală a atins însă un nou record, de peste 37.000 dolari.
Dolarul a a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii trei ani, joi, dar nu din cauza violențelor ci pentru că democrații au câștigat controlul Senatului SUA. S-a deschis astfel calea pentru un stimul fiscal mai mare sub conducerea președintelui ales Joe Biden, relatează Reuters, citat de Mediafax.
Piețele valutare au fost în mare parte neperturbate de scene de haos din Washington, unde susținătorii președintelui Donald Trump au luat cu asalt Capitol Hill.
Indicele dolarului a crescut cu 0,1% până la 89,444 în Asia, dar a rămas aproape de cel mai scăzut nivel peste noapte, de 89,206, nivel nevăzut din martie 2018.
Analiștii presupun că Senatul controlat de democrați va influența în mod pozitiv creșterea economică la nivel global dar și evoluția activelor de risc, dar va influența negativ obligațiunile și dolarul, deoarece bugetul SUA și deficitele comerciale vor crește în continuare.
Euro s-a menținut la 1,23260 dolari, după ce a urcat miercuri la 1,2349 dolari pentru prima dată din aprilie 2018.
Dolarul a scăzut cu 0,1%, la 103,145 de yeni, după ce a scăzut miercuri la 102,595 miercuri, pentru prima dată din martie.
Yuanul a fost stabil, la 6,4596 pe dolar.
Bitcoin a marcat joi un nou record, la 37.400 de dolari, marcând o creștere de peste 800% de la jumătatea lunii martie a anului trecut.