Finanțele au atras 600 milioane lei prin obligațiuni la un an. Randamentul a atins minimul istoric
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a împrumutat 600 milioane de lei prin obligațiuni cu scadența la un an, la un randament de 4,99%, cel mai redus nivel plătit vreodată pentru împruturile în lei din piața internă, informează Mediafax.
Analiștii ING Bank estimau într-un raport emis luni dimineață că Finanțele ar putea vinde titluri în valoare de 600 milioane lei, la un randament maxim ușor sub 5%.
„Prognoza noastră, aflată la marginea inferioară a cotațiilor din piața secundară, are în vedere o aglomerare a cererii la singura licitație a unui instrument cu scadența scurtă de luna aceasta, întrucat în
aprilie ajung la maturitate doar titluri de stat pe termen scurt”, potrivit raportului citat.
Subscrierile au însumat 1,94 miliarde lei, iar valoarea indicativă a fost de 600 milioane lei.
Administratorii datoriei publice au planificat pentru luna aprilie licitații în valoare de 2,5 miliarde de lei, plus 200 milioane euro prin redeschiderea unei emisiuni cu scadența la trei ani în valută.
Cea mai mare parte a tilturilor de stat planificate pentru aprilie au maturități de peste un an, iar titlurile care ajung la scadență în această lună, de 2,8 miliarde lei, au fost emise pe termen scurt.
Astfel, analiștii ING Bank nu exclud ca o mare parte a sumelor scadente în aprilie să nu-și schimbe profilul de maturitate a investiției și să rămână în piață.
Acest lucru ar putea pune presiune în continuare pe dobânzi, cele cu scadența pe o zi ajungând luni la 1,18 – 1,68% pe an.
Pentru martie, Trezoreria a anunțat că intenționează să atragă 3 miliarde de lei prin vânzarea de titluri de stat pe piața locală, iar administratorii datoriei publice au atras exact sumele planificate.
Toate licitațiile programate pentru aprilie sunt pentru obligațiuni, iar următoarea operațiune este programată pentru joi, 11 aprilie, pentru titluri în valută, în valoare de 200 milioane de euro.
De la începutul anului, Ministerul Finanțelor Publice a împrumutat de pe piața internă 19,42 miliarde lei, la care se adaugă 502,5 milioane euro și 1,5 miliarde de dolari.