Prima pagină » Economic » Finanțele renunță la impozitul pe tranzacție și introduc plata anuală pe câștig

Finanțele renunță la impozitul pe tranzacție și introduc plata anuală pe câștig

Finanțele renunță la impozitul pe tranzacție și introduc plata anuală pe câștig
Ministerul Finanțelor a renunțat la inițiativa de impozitare a fiecărei tranzacții în câștig, criticată de jucătorii din piața de capital, și propune ca impozitarea profitului să fie făcută anual.

Ministerul Finanțelor a renunțat la inițiativa de impozitare a fiecărei tranzacții în câștig, criticată de jucătorii din piața de capital, și propune ca impozitarea profitului să fie făcută anual.

Astfel, brokerii vor determina câștigul net anual sau pierderea netă ca diferență între câștigurile și pierderile înregistrate în cursul anului trecut până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, se arată într-un nou proiect de modificare a Codului Fiscal.

Potrivit proiectului precedent de modificare a Codului Fiscal, prezentat marți, societățile de brokeraj urmau să rețină un impozit anticipat de 16% pentru fiecare tranzacție pe profit, prevedere care a atras imediat nemulțumirea brokerilor și investitorilor din piața de capital. Aceștia au afirmat că o astfel de măsură va descuraja investitorii să tranzacționeze și va încetini dezvoltarea bursei, și așa greoaie, și au propus revenirea la sistemul colectării unei cote anticipate de 1%.

Atât vechiul proiect, cât și noua propunere elimină obligativitatea plăților trimestriale în ceea ce privește impozitul pe profit.

Președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori, Lucian Anghel, s-a întâlnit miercuri cu secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Liviu Voinea pentru a discuta pe tema noilor prevederi propuse. După întâlnire Anghel a afirmat că există disponibilitate din partea Finanțelor pentru a renunța la propunerea de impozitare pe fiecare tranzacție în câștig.

În noul proiect se spune că fiecare intermediar va calcula câștigul/pierderea la fiecare tranzacție efectuată pentru clienți, va calcula totalul câștigurilor/pierderilor pe tot anul, după care va transmite în formă scrisă către fiecare contribuabil informațiile privind rezultatul tranzacțiilor efectuate în cursul anului.

Ultimul pas este depunerea la Fisc a unei declarații informative privind totalul câștigurilor/pierderilor pentru fiecare contribuabil.

Legislația actuală stabilește că fiecare investitor pe piața de capital este obligat să calculeze, să declare trimestrial câștigul acumulat și să plătească, tot trimestrial, impozitul aferent. O altă declarație este depusă pentru întregul an, în baza acesteia urmând să se realizeze regularizarea.

Brokerii contactați de MEDIAFAX considerau că reținerea unui impozit anticipat de 16% pentru fiecare transfer bursier în profit îi va descuraja investitorii să tranzacționeze și va încetini dezvoltarea bursei, și așa greoaie. Ei recomandau revenirea la sistemul colectării unei cote anticipate de 1%.

După iulie 2010, când au fost introduse declarațiile trimestriale și a fost adus la același nivel impozitul pe profit la 16% indiferent de perioada de deținere a titlurilor, rulajele pe bursă au scăzut aproape la jumătate.

Lichiditatea a mai revenit pe creștere doar de la finalul lunii ianuarie 2011, odată cu listarea Fondului Proprietatea, care i-a stimulat pe investitori să fie mai activi la tranzacționare.

Citește și