Finanțele se împrumută de la populație, pentru prima dată din 2005
Șeful Trezoreriei, Ștefan Nanu, a declarat marți, la BVB, că Finanțele încearcă să lanseze emisiunea în prima jumătate a anului și să găsească un moment de piață favorabil.
Titlurile vor fi promovate printr-un program de marketing care va include prezentări în orașele mari, la Ministerul Finanțelor și Bursă.
Emisiunea va fi intermediată de un consorțiu de bănci format din BCR, BRD și Raiffeisen.
Băncile au fost selectate printre altele în funcție de rețeaua de distribuție și puterea de vânzare, potrivit lui Nanu.
Un titlu de stat va costa 1.000 de lei. Bondurile vor avea o valoare de cel puțin 100 de milioane de lei, o maturitate de până în trei ani și dobânda din piață, în prezent de circa 2% pe an.
Finanțele nu au mai emis titluri de stat pentru populație din 2005, când utiliza rata inflației ca referință pentru randament, la care se adăuga o marjă fixă.