Prima pagină » Economic » Firmele de asigurări au plătit în nouă luni despăgubiri de 55 milioane euro pentru victimele accidentelor de circulație

Firmele de asigurări au plătit în nouă luni despăgubiri de 55 milioane euro pentru victimele accidentelor de circulație

Firmele de asigurări au plătit în nouă luni despăgubiri de 55 milioane euro pentru victimele accidentelor de circulație
Cifra reprezintă 19% din total despăgubirilor plătite de asigurători pentru polițele RCA obligatorii, care au însumat 1,29 miliarde de lei în primele nouă luni ale acestui an.

Asigurătorii au plătit, în primele nouă luni, despăgubiri pentru vătămări corporale și deces în sumă de 246,65 milioane de lei (echivalentul a circa 55 milioane euro), în creștere cu 46% față de septembrie 2011, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și preluate de Mediafax.

Cifra reprezintă 19% din total despăgubirilor plătite de asigurători pentru polițele RCA obligatorii, care au însumat 1,29 miliarde de lei în primele nouă luni ale acestui an.

Totodată, la finele lunii septembrie asigurătorii aveau constituite rezerve de daune avizate pentru vătămări corporale și deces în sumă de 970,25 milioane de lei, cu 50% peste nivelul raportat la 30 septembrie 2011, reprezentând 57,2% din valoarea totală a rezervei de daună avizată pe segmentul polițelor RCA.

Astfel, daunele pentru vătămări corporale și deces (despăgubiri plătite și rezervele tehnice constituite) reprezintă 41% din totalul daunelor RCA, cu 9 puncte procentuale mai mult decât față de septembrie 2011.
La nivelul anului 2011, potrivit datelor CSA, numărul dosarelor de daună pentru vătămări corporale și deces plătite ca urmare a unor hotărâri judecătorești a fost de 1.937, iar cuantumul despăgubirilor s-a ridicat la 174,57 milioane de lei, ceea ce înseamnă o daună medie pe dosar de 90.123 lei.

Pe cale amiabilă în 2011 au fost acordate despăgubiri pentru vătămări corporale și deces în 2.167 dosare, cu un cuantum total de 83,44 milioane de lei, respectiv o medie pe dosar de 38.506 lei.
În acest context, CSA și Consiliul Superior al Magistraturii au semnat un protocol de colaborare, pe o perioadă de cinci ani, care prevede printre altele schimbul de informații între cele două instituții privind conduita procesuală a societăților de asigurare și a magistraților în raporturile cu acestea și participarea la întâlniri și seminarii. Totodată, CSM va promova unele ghiduri și studii elaborate de asociațiile profesionale din domeniul asigurărilor.
 

Citește și