Fiscul arădean a scos la licitație, marți, aproape 21 de tone de cartofi, confiscați de la o firmă din județ, prețul de strigare fiind de 30 de bani kilogramul, însă nu a fost depusă nicio ofertă, astfel că procedura va fi reluată, transmite corespondentul Mediafax.
Prețul de pornire al cartofilor scoși la licitație de Fisc este de patru ori mai mic decât cel din piețele arădene, reiese din cele mai recente date ale Ministerului Agriculturii. Astfel, un kilogram de cartofi se comercializează în Arad cu 1-1,2 lei.
Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Arad a publicat pe site abia luni anunțul de licitație pentru 20.854 de kilograme de cartofi, iar cei interesați au avut doar 24 de ore pentru depunerea ofertelor, astfel că la procedura de vânzare nu s-a prezentat nimeni.
Prețul de strigare pentru un kilogram de cartofi era de 30 de bani, însă ar putea fi redus cu 25 la sută la următoarea licitație, a cărei dată urmează să fie stabilită în următoarele zile.
„Termenul pentru depunerea ofertelor a fost scurt pentru că este vorba de o marfă perisabilă. Se va încerca din nou vânzarea întregii cantități după o reevaluare a mărfii”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGFP Arad, Călin Arusti.
Cartofii au fost confiscați de la o firmă din comuna arădeană Șagu, care este executată silit.
Săptămâna trecută, Fiscul arădean a mai vândut la licitație 3.500 de kilograme de aripi de pui congelate, la doar un leu kilogramul, prețul de strigare fiind de 75 de bani, adică de cel puțin zece ori mai mic decât cel din magazinele locale.