Guvernul României are un necesar brut de finanțare de 14,9 miliarde de euro pentru acest an, influențat și de plățile către FMI în contul împrumutului primit în perioada 2009-2011, în timpul crizei financiare, potrivit calculelor agenției de rating Fitch, informează Mediafax.
Guvernul are nevoie în acest an de 2,8 miliarde de euro pentru finanțarea deficitului bugetar, 6,1 miliarde de euro pentru refinanțarea de datorii pe termen mediu și lung, precum și 6 miliarde de euro pentru datorii pe termen scurt. Executivul a prefinanțat până la sfârșitul anul trecut 12% din necesarul total de 14,9 miliarde de euro.
Necesarul brut de finanțare este echivalent cu 10,1% din PIB, potrivit Fitch.
România nu are de răscumpărat în acest an obligațiuni de pe piața internațională, însă ajung la scadență două emisiuni pe piața internă denominate în euro.
Plățile României către FMI vor totaliza 4,8 miliarde de euro în acest an, din care doar 1miliard de euro de către Guvern. Restul de 3,8 miliarde de euro sunt fonduri datorate FMI de către Banca Națională a României (BNR). Suma datorată de banca centrală nu este inclusă în necesarul brut de finanțare al Guvernului.
„Fitch nu se așteaptă ca (…) BNR să întâmpine probleme la serviciul acestor împrumuturi”, se arată în raportul agenției.
Analiștii agenției se așteaptă ca România să încheie un nou acord preventiv cu FMI.
„Relațiile României cu Fondul sunt bune și probabil va încheia un nou acord la expirarea celui actual în martie”, se arată într-un raport al Fitch privind necesarul de finanțare pentru acest an al Poloniei, Ungariei, Cehiei și României.
La nivelul celor patru state analizate, necesarul brut de împrumut pentru acest an este de 86 de miliarde de euro. Polonia are nevoie de cele mai mari fonduri, de 34,2 miliarde de euro, urmată de Ungaria, cu 20 miliarde de euro, Cehia, cu 16,8 miliarde de euro, și România, cu 14,9 miliarde de euro. Ca pondere în PIB, cel mai ridicat necesar de refinanțare este înregistrat de Ungaria, de 18,2%, iar cel mai redus de Polonia, de 8,1%.
Fitch definește necesarul brut de finanțare ca împrumuturile nete împreună cu refinanțarea datoriilor pe termen lung și mediu, la care se adaugă datoria pe termen scurt la sfârșitul anului precedent (care trebuie rostogolită cel puțin o dată în anul în curs).