Prima pagină » Economic » FMI: UE poate face față concurenței în domeniul energetic doar prin INTEGRAREA piețelor sale

FMI: UE poate face față concurenței în domeniul energetic doar prin INTEGRAREA piețelor sale

FMI: UE poate face față concurenței în domeniul energetic doar prin INTEGRAREA piețelor sale

Companiile din UE ar putea deveni mai competitive faţă de rivalele lor din SUA şi China dacă ar plăti mai puţin pentru energie, un obiectiv care poate fi îndeplinit de guverne cooperând pentru a investi şi a integra piaţa fragmentată a energiei din UE.

Sporirea competitivităţii economice a Europei este o prioritate pentru blocul comunitar, care se confruntă cu dificultăţi în concurenţa cu SUA şi China pentru noile tehnologii prietenoase cu mediul. Situaţia a devenit mai dificilă după oprirea importurilor de gaze ieftine prin conducte din Rusia, astfel încât companiile din UE plătesc de două ori mai mult decât rivalele lor din SUA pentru electricitate.

Dezavantajul concurenţial pentru Europa este în special vizibil în industriile mari consumatoare de energie, cum ar fi cea chimică, producerea de aluminiu şi de oţel. Experții Fondului Monetar Internaţional (FMI) susţin că o soluție ar fi integrarea pieţei energiei din UE.

„Dacă cele 27 de guverne din UE integrează pieţele lor de energie s-ar putea economisi aproximativ 40 de miliarde de euro pe an şi ar fi atraşi investitorii. Dar deciziile din politica energetică încă sunt mai mult de competenţa guvernelor naţionale, decât a politicii comune a UE, sporind riscul unor abordări necoordonate şi mai costisitoare”, apreciază FMI, potrivit Reuters.

Preţurile la electricitate variază în cele 27 state membre UE, făcând piaţa UE fragmentată. FMI consideră că această fragmentare ar putea fi rezolvată dacă ţările tranzacţionează electricitate mai mult peste graniţe şi majorează capacitatea reţelelor transfrontaliere. O posibila integrare nu va aduce doar preţuri mai scăzute, ci va îmbunătăți considerabil securitatea energetică continentală. În plus, va contribui la reducerea emisiilor de carbon.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile