Fonduri UE de peste 9 milioane EUR, câștigate de startupul românesc .lumen
.lumen – creatorii primilor ochelari meniți să ajute mobilitatea nevăzătorilor – este prima companie românească ce câștigă o finanțare de la acceleratorul European Innovation Council (EIC). Suma totală se ridică la peste 9 milioane de euro, și este un fond de tip mixt („blended”), incluzând o parte de grant și o parte de investiție.
Acceleratorul EIC este unul dintre cele mai competitive programe de finanțare la nivel european, unde rata de succes e de 8.1%, iar primele 3 locuri în atragerea de finanțare sunt ocupate de Franța, Germania și Israel, țări cu tradiție în zona de inovare și dezvoltare tehnologică.
Cu ajutorul acestor fonduri și cu rundele de investiție ridicate recent, .lumen este pe o traiectorie înspre a lansa produsul pe piață și a se extinde internațional. Pentru a accesa aceste fonduri, .lumen a lucrat cu firma internațională de consultanță CIVITTA.
Acesta este un rezultat în primul rând al întregii echipe .lumen, al colaborării noastre cu CIVITTA, dar și al României. Am dovedit încă o dată cum creativitatea românească, ajutată de multă ambiție și altruism, poate să fie recunoscută la cel mai înalt nivel inernational. Aceste fonduri dovedesc că România poate, și că România merită
Cornel Amariei, CEO și Co-fondator .lumen
CIVITTA este o companie independentă de management și consultanță de top în zona CEE și Nordul Europei. Compania, cu sediul central în Estonia, are peste 350 de consultanți și experți angajați, în cele 28 de birouri din 17 țări. Prezentă în România din 2017, compania, pe lângă clienții din zona publică și non-profit, lucrează cu startup-uri și companii inovative ajutându-le să își definească strategia de business, să înțeleagă dinamica pieței și să aibă acces la surse de finanțare naționale și europene.
Faptul că avem primul startup din România care reușește să acceseze această finanțare, nu doar că ne plasează drept fruntași pe harta macro a inovării, dar este și un semn de maturitate pentru ecosistemul național de startup-uri. .lumen este un reper atât din perspectiva viziunii, cât și al strategiei de a atrage finanțare.
Ne bucurăm să contribuim la creșterea potențialului de scalare și la asigurarea accesului la finanțările necesare în România. Sperăm ca în următorii ani să putem vorbi de cât mai multe astfel de performanțe
Silvia Ursu, Partener Asociat, Civitta România
Acceleratorul EIC oferă finanțare mixtă pentru startup-uri și IMM-uri, cu granturi de până la 2,5 milioane EUR, combinate cu investiții în capitaluri proprii prin Fondul EIC, cuprinse între 0,5 și 15 milioane EUR. Pe lângă sprijinul financiar, toate proiectele beneficiază de o gamă de servicii de accelerare a afacerilor prin acces la expertiză de vârf, corporații și investitori.
De la lansarea sa, în martie 2021, peste 4.000 de startup-uri și IMM-uri și-au trimis ideile.