FORBES: Oferta publică a Facebook reduce averea lui Zuckerberg la 15,5 miliarde dolari
Prețul ofertei publice inițiale a Facebook ridică întrebarea cât valorează acțiunile deținute de Mark Zuckenberg, potrivit Forbes, care estimează că în urma operațiunii averea fondatorului companiei ar fi de 15,5 miliarde dolari, sub nivelul estimat anterior.
În topul din acest an al miliardarilor publicat de Forbes în luna martie, Zuckenberg, director general al Facebook, figurează cu o avere netă de 17,5 miliarde de dolari.
Presupunând că Facebook va fixa prețul ofertei publice la nivelul maxim al intervalului stabilit, de 35 de dolari pe acțiune, averea lui Zuckenberg va fi cu 2 miliarde de dolari mai mică, de circa 15,5 miliarde de dolari, se arată în articol.
Rețeaua de socializare a indicat un interval de preț de 28-35 dolari pe acțiune pentru cea mai mare ofertă oferta publică inițială din istoria Silicon Valley, prin care Facebook vrea să atragă circa 10,6 miliarde de dolari.
Zuckerberg va vinde un pachet important de acțiuni, ușor sub un miliard de dolari. Potrivit Facebook, șeful companiei vinde acțiunile pentru a plăti taxe aferente participației pe care o deține.
Potrivit prospectului, cele 503 milioane de acțiuni Facebook pe care le va deține Zuckerberg după ofertă includ 120 de milioane de titluri la care acesta are dreptul prin exercitarea unei opțiuni. Cu alte cuvinte, Zuckerberg nu deține încă toate cele 503 milioane de acțiuni.
Șeful Facebook intenționează să exercite o parte din opțiune și să cumpere 60 de milioane de acțiuni, potrivit prospectului, astfel că va deține în total 443 de milioane de titluri.
La prețul de 35 de dolari pe acțiune, averea sa netă ar fi de 15,5 miliarde de dolari.
Pe de altă parte, cotația acțiunilor Facebook at putea crește după ofertă, iar averea netă a lui Zuckerberg să revină la 17,5 miliarde de dolari, notează articolul.
Rețeaua de socializare Facebook ar putea fi evaluată la 77-96 miliarde de dolari.
În urma ofertei publice inițiale, Facebook va primi doar jumătate, 5,6 miliarde de dolari, din suma de 10,6 miliarde de dolari, calculată la o valoare situată la mijlocul intervalului de preț de 28-35 dolari pe acțiune țintit de companie pentru oferta publică.
Restul, de circa 4,9 miliarde de dolari revine unor investitori privilegiați, care au avut posibilitatea să intre în posesia unor pachete de acțiuni Facebook înainte de listare.
Cei mai importanți dintre aceștia sunt Zuckerberg, firma Accel Partners, investitorul Peter Thiel, cofondator al PayPal, compania DST a magnatului rus Iuri Milner, banca de investiții Goldman Sachs și Mark Pincus, cofondator al companiei de jocuri Zynga, care va primi circa 32 milioane de dolari.
Printre cei care își păstrează în acest moment participațiile se numără Sean Parker, cofondator al Napster și președinte fondator al Facebook, Dustin Moskovitz, cofondator Facebook și fost coleg de cameră cu Zuckerberg la Harvard, diverși directori ai companiei, precum și firma de investiții Andreessen Horowitz.
Dintre acționari, Accel Partners va vinde cea mai mare participație, pentru care ar putea obține 1,2 miliarde de dolari dacă listarea are loc la prețul mediu, de 31,5 dolari, al intervalului vizat de Facebook.