Fost bancher londonez, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare pentru furturi de 3 milioane de euro
Un fost director de la banca britanică Lloyds Banking Group a primit o pedeapsă de doi ani și jumătate de închisoare pentru că a sustras 2,4 milioane lire sterline (3 milioane de euro) prin introducerea de chitanțe false în cheltuielile băncii, bani pe care i-a împărțit familiei și prietenilor, informează Mediafax.
Jessica Harper, fost director al departamentului de securitate digitală și fraudă bancară la Lloyds, a pledat „vinovat” în fața acuzațiilor că a introdus în perioada 2007-2011 în registrele contabile ale băncii chitanțe false pentru a „spăla” sumele sustrase, potrivit Bloomberg.
Ea a fost condamnată la doi ani și jumătate cu executare, pedeapsa maximă posibilă fiind de cinci ani de închisoare.
Banii au fost utilizați parțial de Harper pentru a ajuta membri ai familiei și prieteni să-și cumpere locuințe.
Cazul reprezintă o nouă pată pe reputația de centru financiar global al Londrei, erodată sever în acest an de scandalul privind manipularea dobânzilor.
Mai mult, Lloyds a primit ajutoare substanțiale de la statul britanic, nevoit să salveze banca de la colaps în timpul crizei financiare mondiale din 2008-2009.
Harper a restituit 709.000 lire din banii furați, însă procurorii consideră că recuperarea întregii sume nu este posibilă. Ea câștiga la Lloyds 60.000 de lire pe an.