Fost șef al ANAF: Ministrul de Finanțe sună personal la companiile de stat să facă rost de sute de milioane de lei. Nu sunt bani!
„Pe fondul imensului scandal al lipsei banilor pentru salariile angajaților Ministerului Apararii finalizat cu execuția țapului ispășitor Țuțuianu, tandemul Tudose-Mișa dă asigurări poporenilor că situația bugetului public stă pe roze. O minciună sfruntată, ca multe altele! Există o presiune fantastică asupra deficitului bugetar generată de inconștienta creștere a cheltuielilor cu salariile și pensiile precum și nerealizării veniturilor programate. Cu situația de la Ministerul Apărării se confruntă și alte ministere/agenții”, a scris pe Facebook Diaconu.
Acesta susține și că Guvernul va ajunge să „umfle” artificial veniturile, iar pentru asta recurge la cunoștințele din companiile statului în așa fel încât să i se pună la dispoziție niște sute de milioane în plus pe care să le folosească să acopere „găurile” care au apărut sau care vor apărea.
„Din dorința de a da o aparență pozitivă rectificării vor umfla artificial veniturile programate pentru cele patru luni rămase până la sfârșitul anului. Pentru informarea corectă a dumneavoastră aflați că, de la înălțimea funcției sale, ministrul Mișa, personal, a sunat în disperare de cauza la șefii companiilor naționale pentru ‘a face rost’ de câteva sute de milioane de lei din restul de lichidități anemice rămase la dispoziția acestora, după ce anterior li se ‘confiscaseră’ deja rezevele”. (…) De ce fac toate acestea? Simplu: ca să salveze ce se mai poate salva din mincinosul program de guvernare al lui Dragnea&Vâlcov”, a mai scris fostul șef al ANAF.