Fostul ministru elen de Finanțe, despre noul plan de salvare a țării sale: Grecii au primit șansa unui nou început
Evangelos Venizelos, lider al partidului PASOK și fost ministru de Finanțe al Greciei, este de părere că înțelegerea la care au ajuns luni oficialii statelor membre ale zonei euro și reprezentanții Fondului Monetar Internațional pentru a reduce datoria Greciei dă o șansă țării sale la un nou început, informează Kathimerini.
„Cadrul dezvoltat de către Eurogroup furnizează un nou punct de început de care țara avea nevoie după nouă luni de așteptare”, a declarat Venizelos.
„Sunt lucruri cărora trebuie să le dăm atenție în detalii, dar importantă este imaginea de ansamblu, care este fără îndoială una pozitivă datorită sacrificiilor grecilor”, a mai adăugat fostul ministru de Finanțe elen.
El a ținut, de asemenea, să menționeze că există încă multe lucruri la care Grecia trebuie să mai lucreze.
„Rămâne acum la latitudinea grecilor să folosească acest cadru și să pună bazele redresării naționale”, a mai spus Venizelos.