Frankfurter Allgemeine Zeitung: Creșterea datoriei externe a SUA va genera dubii asupra statutului dolarului ca monedă de referință
Creșterea constantă a datoriei suverane a Statelor Unite și tensiunile geopolitice riscă să genereze dubii asupra rolului dolarului ca monedă de referință pe piața internațională, notează publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung, sugerând că, în noul context internațional, ar putea fi favorizate alte monede, chiar dacă cea a Chinei nu poate fi, deocamdată, un concurent puternic.
”În campania electorală din SUA, datoria externă a țării nu a jucat până acum un rol dominant, deși aceasta a crescut constant în ultima perioadă și, potrivit prognozelor, va continua să crească. Sunt din când în când discuții despre sustenabilitatea datoriei, dar sunt blocate imediat cu argumente referitoare la privilegiile exorbitante asociate hegemoniei SUA și rolului dolarului de monedă de referință pe piețele financiare”, notează editorialistul Gerald Braunberger, într-un articol publicat în cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung sub titlul ”Dubii geopolitice asupra dolarului”.
Creșterea datoriei și tensiunile geopolitice sunt factori de risc pentru statutul SUA
”Statutul dolarului de monedă de referință pe piețele financiare nu a fost pus sub semnul întrebării până acum. Dar creșterea datoriei suverane a Statelor Unite ar putea genera dubii”, atrage atenția autorul.
O lucrare a economiștilor Carolin Pflueger și Pierre Yared („Hegemonia Globală și Privilegiul Exorbitant” /„Global Hegemony and Exorbitant Privilege”) evidențiază riscuri referitoare la statutul privilegiat al dolarului în perioadele de tensiuni geopolitice. Spre exemplu, în perioada Războaielor Napoleoniene, Marea Britanie avea un statut privilegiat datorită capacității de a suporta datorii mari. Însă, un secol mai târziu, Marea Britanie era puternic îndatorată în timpul Primului Război Mondial. Deși s-a numărat printre puterile câștigătoare, Londra a fost nevoită să cedeze rolul hegemonic în finanțele internaționale Statelor Unite. De atunci, lira sterlină a avut doar un rol modest, în timp ce dolarul a triumfat.
Dubii asupra capacității SUA de achitare a datoriei externe
”Oricine se limitează la compararea capabilităților militare când evaluează statutul marilor puteri în perioade de tensiuni geopolitice ignoră importanța majoră a datoriilor suverane. Generalul italian Raimondo Montecuccoli a avertizat încă din secolul 17 că, «în război, sunt necesare trei lucruri: 1. bani 2. bani 3. bani». Moneda Chinei, cu atât mai puțin rubla Rusiei nu pot concura în acest moment cu dolarul american pe piețele internaționale. Însă nepăsarea cu care entitățile de pe piețele financiare internaționale consideră că dolarul este infailibil ar putea fi urmată la un moment dat de o reevaluare a situației”, concluzionează editorialistul Gerald Braunberger.
Foto: Profimedia