Fraudele cu polițe CASCO provoacă asigurătorilor pierderi estimate la 100 milioane euro. Cum a încasat un bărbat de două ori contravaloarea mașinii
Asigurătorii vor avea în acest an pierderi estimate la 100 milioane euro în urma solicitărilor frauduloase de daune pe segmentul CASCO, acestea putând fi evitate prin utilizarea unei aplicații de arhivare electronică a evenimentelor auto înregistrate de vehicule.
„O astfel de aplicație, disponibilă în portofoliul Asisoft, a prevenit, în intervalul ianuarie-septembrie 2012, pierderi de 15 milioane de euro la nivelul pieței asigurărilor auto facultative (CASCO), care, practic, erau daune necuvenite. Prin exptrapolare și anualizând, pierderile asigurătorilor din cauza daunelor necuvenite pot fi estimate la 100 milioane de euro pe acest segment de piață, pentru acest an”, a declarat directorul de dezvoltare al Asisoft, Maria Boghian, la un eveniment de specialitate.
Reprezentantul Asisoft a dat exemplu un autoturism Audi, pentru care o companie de asigurări a achitat, în ianuarie, o daună totală de 20.000 de euro.
„Ulterior, mașina a fost asigurată din nou la altă companie de profil, care în iunie a achitat proprietarului o nouă daună totală, în același cuantum. Proprietarul mașinii a asigurat-o din nou la altă companie și a solicitat daună totală în septembrie, cererea fiindu-i însă refuzată din cauza istoricului evidențiat de aplicația Asisoft. Practic, proprietarul Audi a încasat 40.000 de euro în câteva luni și nu este exclus ca alt asigurător să cadă victimă acestuia în perioada următoare”, a spus Boghian.
Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), primele subscrise din polițe CASCO au scăzut cu 6,2% în primele șase luni, la 934,6 milioane de lei, în timp ce despăgubirile au scăzut cu 5,7%, la 966,93 milioane de lei.
Asisoft București a fost înființată în 2011 și are ca obiect de activitate serviciile de consultanță pentru afaceri și management. În 2011, afacerile firmei au însumat 856.520 lei.