Fuziunea dintre Holcim și Lafarge s-ar putea să nu mai aibă loc. Care este motivul
„Boardul directorilor Holcim a ajuns la concluzia că acordul (cu Lafarge – n.r.) nu poate fi pus în practică în forma actuală și a propus negocierea cotei de schimb (a acțiunilor – n.r.) și a aspectelor legate de conducere. Lafarge a arătat că refuză să negocieze, cu excepția cotei de schimb”, se arată într-un comunicat al Holcim.
Reprezentanții companiei franceze Lafarge au primit duminică o scrisoare din partea președintelui Holcim prin care acesta arăta că nu dorește să continue procesul fuziunii în forma aprobată deja în luna iulie a anului trecut, potrivit The Wall Street Journal.
Oficialii Lafarge au arătat că membrii boardului companiei „rămân angajați” pentru a încheia fuziunea și sunt „dispuși să exploreze posibilitatea revizuirii parității”.
Înțelegerea inițială presupunea o majorare de capital din partea Holcim, pentru ca acțiunile producătorului francez să ajungă la paritate cu cele ale Lafarge. Astfel, boardul Holcim refuză să aprobe această cotă a schimbului de acțiuni.
Mai mult decât atât, Holcim ar dori să impună un nou director executiv general în fruntea noii entități, potrivit unor surse Bloomberg. Acordul încheiat anul trecut prevede ca Bruno Lafont, CEO-ul Lafarge, să preia această funcție.
Holcim și Lafarge au convenit în aprilie 2014 o fuziune prin schimb de acțiuni, care ar crea cel mai mare producător de ciment din lume, cu vânzări anuale de aproximativ 40 de miliarde de euro.
În luna decembrie a anului trecut, Comisia Europeană a aprobat fuziunea, care urma să se încheie în prima jumătate a acestui an, însă obținerea acordului instituției europene a depins de renunțarea la unele dintre activele deținute de cei doi mai producători de ciment la nivel mondial.
În aceste condiții, în luna februarie, Holcim și Lafarge au ajuns la un acord cu producătorul irlandez CRH pentru ca acesta să cumpere cea mai mare parte dintre activele scoase la vânzare de cele două companii, inclusiv pe cele din România, pentru 6,5 miliarde de euro.
În România, producătorul irlandez va prelua activele companiei franceze Lafarge, și anume două fabrici de ciment, de la Medgidia și Hoghiz, și stația de măcinare de la Târgu Jiu.
Activele Holcim din România nclud două fabrici de ciment, în Câmpulung și Aleșd, o stație de măcinare și un terminal de ciment la Turda, 13 stații ecologice de betoane, trei stații de agregate, două stații de lianți speciali și un terminal de ciment în București.