Prima pagină » Economic » Gândul Euro Industry Summit | Gheorghe Dobra: Industria românească are nevoie de cadru legislativ similar cu cel al competitorilor din UE

Gândul Euro Industry Summit | Gheorghe Dobra: Industria românească are nevoie de cadru legislativ similar cu cel al competitorilor din UE

Gheorghe Dobra, directorul general al companiei ALRO Slatina, a anunţat că au fost investiți circa 900 de milioane de dolari în ultimii 20 de ani în tehnologie și în protecția mediului, ducând la reducerea emisiilor, la creșterea eficienței energetice, însă o parte dintre acestea au fost contracarate de prețul energiei și al gazului metan, care au crescut de câteva ori. În consecință, în opinia lui Gheorghe Dobre, este necesară adoptarea imediată a Temporary Crisis&Transition Framework (TCTF) pentru industria intensivă așa cum a fost aplicată de majoritatea țărilor europene.

Prețul energiei a ajuns la nivelul prohibitiv în ultimii ani, punând întreaga industrie prelucrătoare sub presiune externă. De asemenea, în perioada asta s-au închis multe fabrici, Alum Tulcea, Alro a redus capacitatea la 40% la electroliză, a spus director general ALRO.

Lipsa unui preț predictibil și accesibil pe termen lung împiedică orice redeschidere a multor capacități industriale care au fost închise din cauza crizei prețurilor energiei electrice și a gazului natural.

Directorul general al ALRO a menționat că un contract pe minim trei ani ar favoriza redeschiderea celor trei hale de electroliză, dintre care una este aproape „ready to start”. În plus, o altă soluție ar fi și compensarea costurilor de conservare sau redeschiderea unor linii de producție închise din cauza costurilor excesive ale energiei.

Dacă vom redeschide cele trei hale de electroliză, atunci automat vom reporni și uzina de alumină, pentru că uzina de alumină poate fi viabilă economic de la o producție care poate asigura necesarul pentru cele cinci hale de electroliză. Peste 70% dintre marii consumatori de energie din Europa, cum sunt unitățile pe care noi le conducem, au energie pe termen lung, minim opt ani. Acest lucru este benefic atât pentru noi, că ne putem face un plan de afaceri, dar și pentru producătorii de energie, pentru că având o sursă predictibilă de venit, ei se pot finanța în baza acestor venituri, a detaliat directorul general ALRO Slatina.

O altă soluție pentru industrie este stimularea investițiilor în producție prin scheme suport complementare.

Prin implementarea unor astfel de scheme de sprijin, guvernele pot stimula investițiile în producția de aluminiu, îmbunătățind competitivitatea industriei, creând locuri de muncă și promovând inovarea și sustenabilitatea în acest sector vital.

Eu vă dau un singur exemplu, o investiție de aproximativ 25 de milioane de dolari a creat 45 de locuri de muncă. Deci, 2 milioane – 2,5 milioane sunt bani foarte, foarte puțini.

Noi avem proiecte de investiții pe următorii ani de peste 200 de milioane de dolari. De asemenea, solicităm sprijin pentru eficiență energetică. Se pot oferi granturi producătorilor de alumină pentru implementarea unor proiecte de eficiență energetică. Se pot oferi condiții avantajoase de creditare. Pot fi introduse facilități fiscale cum ar fi scutiri de impozit de profit sau reduceri de impozit și finanțare pentru inovare, a declarat directorul general al companiei ALRO Slatina.

Pentru a ne menține competitivitatea la nivel european și mondial, ALRO consideră necesară alinierea la măsurile legislative practicate de statele membre prin includerea în legislația națională a reducerii altor categorii de taxe care grevează în prezent prețul final al energiei electrice.

Taxele pentru energie, cheltuielile de transport, distribuția, absolut toate fac ca prețul până la locul de consum să se dubleze, uneori, adică să-l transporți, să-l distribui, este mai scump decât să-l produci, a completat Gheorghe Dobra.

Asigurarea forței de muncă specializată este un alt punct pe agenda ALRO, managementul solicitând modificarea programei școlare, cu accent pe formarea de specialiști.

„Noi avem un grad de digitalizare foarte mare, produsele noastre sunt produse cu valoarea adăugată foarte mare, destinate industriilor sofisticate. Noi ne asigurăm personalul cu studii medii, plătim niște salarii bune, dar nu ne asigurăm necesarul de ingineri. Este dificil să găsim ingineri metalurgi, să găsim ingineri automatiști, mai ales pentru Slatina, în ciuda unor salarii atractive. Când vin și când văd că trebuie să meargă în fabrică, refuză din start. Dar este și o problemă de mentalitate. Cred că până la urmă, dacă programa școlară se schimbă, vor fi atrași mai mulți spre inginerie”, a explicat Gheorghe Dobra.

Temele conferinței „Gândul EURO Industry SUMMIT”

Conferința „Gândul EURO Industry SUMMIT” – Valorificarea potențialului României, Oportunități pentru industria românească în Uniunea Europeană a avut ca teme:
• Creșterea competitivității industriei romănești și a celei europene;
• Regândirea EU Green Deal (Pactul Verde European) și adaptarea lui la realitate;
• Construirea unui Pact Industrial care să sprijine concret industria (în spiritul Declarației de la Anvers);
• Soluții pentru asigurarea unor costuri competitive la electricitate, forță de muncă, contracarareaconcurenței neloiale Sprijin financiar din fonduri europene și naționale pentru soluții tehnologicede decarbonizare pentru industria oțelului,
aluminiului, cimentului și altele;
• Soluții realiste de sprijin pentru industria auto si tranziția sa catre targeturile europene;
• Construirea unei strategii de a folosi toate oportunitațile europene in domeniul digitalizării șiinteligenței artificiale; Soluții pentru strategia industrială a României;
• Soluții de finanțare pentru proiectele strategice ale României

„GÂNDUL Euro Industry Summit – Valorificarea potențialului României” a fost onorată de prezența miniștrilor Radu Ștefan Oprea, ministrul Economiei, Florin Barbu, ministrulAgriculturii, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a consilierului de stat din cadrul Cancelarieiprim-ministrului, Florin Spătaru, secretarului de stat în cadrul Ministerului Investițiilor șiProiectelor Europene, Teodora Preoteasa, a europarlamentarului Cristian Bușoi, președinteleComisiei Industrie, Cercetare și Energie (ITRE).

Partenerii „Gândul EURO Industry SUMMIT” – Valorificarea potențialului României au fost: GRAMPET Group, LIBERTY Galați, PMI, ALRO, Profi, Vodafone, Agro Chirnogi, Fabrica de Zahăr Luduș, OMV Petrom, Elsid, Electrica, Transgaz, Hidroelectrica.

CITEȘTE ȘI:

Gândul Euro Industry Summit | Cristian Bușoi: Trebuie să ne conectăm mai mult la trendurile europene, să profităm de oportunitățile care ni se deschid

Gândul Euro Industry SUMMIT | Constantin, Hidroelectrica:  „Încurajăm dezvoltarea industriei din România”

Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la ... vezi toate articolele

Citește și