GÂNDUL LIVE. Anca Paliu-Dragu, președintele Senatului: „Bugetul reflectă promisiunea coaliției: creștere susținută, bazată pe investiții”

Publicat: 03/03/2021, 12:21
Actualizat: 03/03/2021, 13:54

Anca Paliu-Dragu, președintele Senatului, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că bugetul reflectă promisiunea coaliției, care vizează o creștere economică susținută, bazată pe investiții.

„Eu nu aș mai fi adus modificări la acest buget. El reflectă această promisiune a coaliției de a asigura reluarea activității în România. O creștere susținută, bazată pe investiții. Nu pe acest consum care ne duce în inflație. Avem în 2021 investiții-record, cele mai mari, de 61,4 miliarde lei, adică 5,5 din PIB.

„Un buget pentru investiții”

Sunt de peste două ori mai mari decât în 2017 & 2018. Este un buget pentru investiții, relansare economică. O creștere sănătoasă.

Datoria publică din PIB se duce la 50%. Era 35% înainte de pandemie. Înainte de criza din 2008, datoria publică era de numai 13% din PIB. S-a triplat.

„Datoria trebuie stabilizată”

Datoria trebuie stabilizată. Avem un deficit de peste 7% din PIB, datoria publică tot în sus se duce. Adăugăm deficitul. Trebuie finanțată și anul acesta plătim doar dobânzi 16 miliarde lei, poți face una-două autostrăzi cu banii ăștia.

Trebuie să accelerăm pedala pe zona fondurilor europene. Bugetul țării e unul sărac. Trebuie să completăm resursele noastre limitate. E bine să venim cu banii. Nu mai trebuie să ne organizăm în România, să avem un aparat de stat, care să atragă acești bani.”, a declarat Anca Paliu-Dragu la GÂNDUL LIVE.

Buget 2021: Creștere economică, deficit acceptat de UE și cele mai mari investiții publice. Cele trei mari probleme de rezolvat în execuția bugetară pe acest an

Adoptarea bugetului de stat pe anul în curs, deși, ca de obicei în ultimii 30 de ani, cu întârziere, este vestea bună a acestei săptămâni. Celor aproape 4.000 de amendamente ale opoziției au fost respinse de către toate comisiile parlamentare, iar proiectul va fi publicat oficial. Problemele mari în execuția bugetară sunt, însă, aceleași.
Prevederile bugetare pe acest an au pornit de la câteva elemente esențiale în construcția bugetară obișnuită: cadrul legislativ existent, dincolo de care orice discuție privind alte posibilități și necesități este inutilă.
Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska