Gazprom este cea mai profitabilă companie energetică în 2012
Gazprom va fi în 2012 cea mai profitabilă companie din sectorul energiei și va devansa Exxon Mobil, analiștii anticipând un profit de 37,9 miliarde de dolari, dar acțiunile grupului au scăzut în acest an cu 18% întrucât compania folosește capitalul pentru finanțarea unor investiții masive.
Programul de investiții include construirea unui terminal de exporturi în Orientul Îndepărtat și conducte subacvatice de gaze către Europa, unde cererea este așteptată să scadă însă, relatează Bloomberg.
„Gazprom are deja o capacitate excedentară mare de transport al gazelor către Europa. Dacă un proiect este incert, ar fi mai bine să returneze bani acționarilor în loc să îi aloce investițiilor de capital. Multe dintre aceste cheltuieli sunt ineficiente”, a declarat Ivan Mazalov, manager de fonduri la Prosperity Capital Management, care are în portofoliu și acțiuni Gazprom.
Anul trecut, Gazprom a realizat investiții de capital de 53 de miliarde de dolari, față de 46 miliarde de dolari în cazul PetroChina și 36,8 miliarde de dolari în cazul Exxon. Astfel, Gazprom a mai rămas cu doar 7% din profit pentru dividende, cel mai puțin în rândul celor mai mari 10 companii energetice la nivel mondial.
Investitorii plătesc astfel pentru prioritățile politice ale președintelui Vladimir Putin, respectiv crearea unor rute de transport al gazelor care să ocolească Ucraina și dezvoltarea regiunilor sărace ale Rusiei, au arătat analiști ai IFC Metropol și Sberbank.
Kremlinul a susținut proiectul South Stream, în valoare de 21 de miliarde de dolari, chiar dacă actualele gazoducte către Europa funcționează la 70% din capacitate.
Consumul de gaze din Europa va scădea cu 3,5%, la 550 miliarde de metri cubi de gaze în 2015, comparativ cu cel din 2010, iar apoi va stagna, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie.
South Stream este benefic Gazprom pentru că vor scădea tarifele de tranzit plătite Ucrainei, a declarat săptămâna trecută directorul general al grupului, Alexey Miller, la ceremonia de lansare a lucrărilor de construcție a gazoductului. Acești bani vor rămâne la Gazprom, așa că proiectul va fi profitabil, a adăugat el.
În estul extrem al Rusiei, Putin a lansat în octombrie un proiect de 45 de miliarde de dolari, pentru exploatarea unui zăcământ de gaze din estul Siberiei. Gazprom va construi o conductă de 3.200 de kilometri către coasta Pacificului și va construi o unitate de gaze naturale lichefiate în portul Vladivostok.