Georgescu: Misiunea FMI, CE și BM în România nu va fi amânată, în pofida situației politice interne

Georgescu: Misiunea FMI, CE și BM în România nu va fi amânată, în pofida situației politice interne
Publicat: 04/07/2012, 14:59
Actualizat: 26/03/2019, 08:28

Experții Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale vor veni la București pe 24 sau 25 iulie, pentru o nouă evaluare a acordului, la acest moment nefiind prevăzut ca misiunea să fie amânată din cauza situației politice interne, afirmă ministrul Finanțelor, Florin Georgescu, informează Mediafax.

În ședința de miercuri a Guvernului, premierul Victor Ponta le-a cerut miniștrilor să îndeplinească, până la misiunea Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale de la sfârșitul lunii iulie, obiectivele asumate cu aceste organisme, avertizându-i că miniștrii care nu respectă această cerință vor fi demiși.

Parlamentul ar putea da, vineri, votul pentru suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu, după citirea și dezbaterea documentului, joi, în plenul reunit, referendumul pentru demitere urmând a se organiza în cel mult două săptămâni.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer