GERMANIA va avea scădere economică în 2024 /Robert Habeck: „Factorii structurali afectează economia”
This browser does not support the video element.
Germania se confruntă cu probleme structurale și va avea anul acesta o scădere economică de 0,2%, a anunțat miercuri Guvernul Olaf Scholz, insistând că, în actuala situație geopolitică tensionată, sunt necesare acțiuni intense în sensul relansării competitivității Uniunii Europene.
”Am avut inflație și dobânzi mari, iar acum trebuie să aflăm care sunt următorii factori. Toate datele au legătură cu proiecțiile economice pe trimestrul al treilea. Atenția a fost asupra inflației, asupra factorilor de conjunctură din ultimele luni și ani, dar acum ne concentrăm asupra factorilor structurali”, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, Robert Habeck, ministrul german al Economiei.
”Factorii structurali afectează economia: avem din anul 2000 o creștere economică medie de 1,0%, adică în ultimele două decenii am avut creștere economică de doar 1,0%, iar din 2018, în contextul crizelor pandemiei și energiei, nu am avut deloc creștere, practic în ultimii șase ani. Avem o creștere potențială pentru următorul an de doar 0,6%. Am făcut tot posibilul: birocrația a fost redusă, am adus forță de muncă, capitalul există, dar nu putem crește mai mult de 0,6%. Acestea sunt probleme structurale, nu sunt din ultimii ani, ci din ultimele decenii. Am investit sistematic prea puțin în infrastructură, în digitalizarea administrativă, nu am reușit să mobilizăm suficientă forță de muncă specializată”, a subliniat Robert Habeck.
Ministrul german al Economiei a notat că Uniunea Europeană este afectată puternic de tensiunile geopolitice, de conflictul comercial dintre Statele Unite și China, de invazia Rusiei în Ucraina și de războiul din Orientul Mijlociu, care afectează puternic prețurile la energie.
”Ne confruntăm cu provocări geoeconomice majore. Germania și Europa sunt presate de crizele dintre China și Statele Unite, de aceea, trebuie să învețe să se afirme. În noul context, este esențial să implementăm total inițiativa de stimulare a creșterii economice”, a subliniat Robert Habeck.
Guvernul Germaniei estimează o creștere economică de 1,1% în 2025 și de 1,6% în 2026.
Foto: Profimedia
Citește și: