Prima pagină » Economic » Germanii construiesc o centrală pe biogaz de 6,6 milioane de euro la Satu Mare

Germanii construiesc o centrală pe biogaz de 6,6 milioane de euro la Satu Mare

Germanii construiesc o centrală pe biogaz de 6,6 milioane de euro la Satu Mare
Compania germană Biogas Nord va construi pentru un grup de investitori o centrală pe biogaz cu o putere de 3 MW în județul Satu Mare, valoarea contractului fiind de 6,6 milioane de euro.

Compania germană Biogas Nord va construi pentru un grup de investitori o centrală pe biogaz cu o putere de 3 MW în județul Satu Mare, valoarea contractului fiind de 6,6 milioane de euro, informează Mediafax.

Centrala urmează să fie dată în folosință la sfârșitul acestui an sau la la începutul anului următor, se arată într-un comunicat al Biogas.

Compania germană a decis să investească în proiect și va primi o participație de 30% în vehiculul special înființat pentru dezvoltarea proiectului.

„Suntem încântați să începem construcția acestui proiect de 3 MW, una dintre cele mai mari centrale (pe biogaz, n.r.) din România. Intenționăm să ne extindem activitățile de marketing și vânzări în România pe termen mediu și lung”, a declarat Răzvan Serachitopol, country manager pentru România al Biogas Nord.

Compania germană este specializată în centrale pe biogaz predate la cheie. Înființată în 2000, Biogas a construit până în prezent peste 350 de astfel de unități în țări precum Germania, Belgia, Cehia, Olanda, România, SUA, Italia, Cuba sau Letonia.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?