„Ghețăria” și-a redeschis porțile după igienizare. „Dacă marți DSP nu ridică suspendarea, cer daune în instanță. A fost un abuz”

Publicat: 19 04. 2013, 18:51
Actualizat: 30 07. 2014, 00:49

„Ghețăria”, depozitul frigorific din Sectorul 6 unde gândul a realizat o anchetă cu camera ascunsă, și-a deschis din nou porțile, după câteva zile în care au avut loc lucrări de igienizare. 

Administratorul special al Continent Marine Enterprise SA, Nikos Papanikolau, a declarat luni că i-a invitat marți pe inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) să constate îndeplinirea cerințelor privind normele de igienă. El a menționat că, în cazul în care marți DSP nu va anula decizia de suspendare a activității depozitului, este hotărât să ceară daune în instanță, considerând că autoritățile au comis un abuz, luând această măsură. 

„Am redeschis sâmbătă după-amiază, după ce am depus contestațiile la DSP și la Tribunal. Ei au luat cunoștință de contestația depusă. Au făcut un abuz și le voi cere daune dacă mâine nu vor ridica suspendarea”, a declarat pentru gândul Nikos Papanikolau, administratorul special al SC Continent Marine Enterprise SA, firmă care deține depozitul frigorific din Bulevardul Timișoara nr. 82.

Nikos Papanikolau susține că autoritățile nu trebuiau să închidă hala. „Legea spune că trebuiau să îmi dea șapte zile pentru a remedia problemele. Dar ei au decis că închidă. Este un abuz. Dacă mâine (marți n.n.) – când i-am invitat să vină să constate – nu vor ridica suspendarea, le voi cere daune”, a adăugat Papanikolau.

Contactat de gândul inspectorul DSP Teodor Negulescu, care a participat la controlul după care DSP a decis suspendarea activității depozitului, a declarat pentru gândul că nu se mai ocupă de caz. „Nu mă voi mai ocupa. Eu sunt inspector la Sectorul 1 și fusesem delegat să mă ocup. Acum au preluat inspectorii de la Sectorul 6″, ne-a spus Negulescu.

Vineri, 12 aprilie, a intrat în vigoare decizia de suspendare a activității din „Ghețărie” anunțată marți de Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSP-MB).

Inspectorii de la sănătate publică ne-au precizat că dacă depozitul va fi deschis fără a avea condiții de igienă corespunzătoare, vor continua controalele. Vizate vor fi firmele care vând produse în mediu neconform. Între timp, administratorul special al Continent Marine Enterprise SRL, firmă care deține „Ghețăria”, a contestat decizia DSP de suspendare a activității.

Gândul a scris că autoritățile sanitare veterinare au decis încă de acum șase ani închiderea „Ghețăriei”, după ce au constatat că funcționează în condiții improprii.

Știrile economice de ultimă oră, de acum și pe Facebook, pe pagina Gândul Financiar