Ghidul turistului nemulțumit. Cui te adresezi și care sunt modalitățile prin care poți depune o reclamație

Publicat: 11 07. 2012, 16:42
Actualizat: 20 03. 2019, 15:35

Românii care întâmpină probleme în perioada vacanțelor din cauza hotelierilor sau a agențiilor de turism, cei care sunt nemulțumiți de calitatea serviciilor primite sau cei care nu beneficiază de toate facilitățile incluse în pachetul turistic plătit se pot adresa reprezentanților Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) sau reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în funcție de cazul pe care vor să îl semnaleze.

Chiar și cei de la Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) le pot veni în ajutor turiștilor, ei îndumându-i spre autoritățile competente, în funcție de situația cu care se confruntă.

„ANAT se va afla, ca și până acum, la dispoziția turiștilor care ni se adresează în situația în care au fost afectați în interesele lor de călătorie, pentru corecta îndrumare și direcționare către autoritățile competente și va continua să monitorizeze respectarea legalității și a transparenței pe piața românească de turism”, a declarat, pentru gândul, Adriana Caranfil, reprezentant al asociației.

gândul a realizat ghidul turistului nemulțumit unde se găsesc toate modalitățile prin care pot fi contactate autoritățile către care poți face diferite reclamații în cazul în care consideri că serviciile de care beneficiezi nu sunt de calitate.

Care sunt problemele pe care le poți sesiza la Ministerul Turismului

Românii nemulțumiți de calitatea serviciilor prestate în domeniul turistic au posibilitatea de a depune plângeri la reprezentanții MDRT. Imediat după primirea lor, reclamațiile sunt repartizate inspectorilor din cadrul Direcției Control, Consiliere și Monitorizare în Turism, care sunt și cei care demarează verificările necesare, conform informațiilor transmise gândul.

Reprezentanții MDRT pot realiza controale legate de:

– legalitatea funcționării și de calitatea serviciilor prestate în structurile de primire turistice cu funcțiuni de cazare

– legalitatea funcționării și de calitatea serviciilor prestate pe plaje sau pe pârtii

– legalitatea funcționării și de calitatea serviciilor oferite de către agențiile de turism

– structurile de primire turistice cu funcțiuni de alimentație publică ce se află în cadrul unor unități de cazare

– structurile de primire turistice cu funcțiuni de alimentație publică independente aflate în stațiunile turistice sau în municipiile țării

– nereguli apărute în cazul administrarii stațiunilor turistice

– activitățile de agrement

Cum depui o plângere la MDRT

Există trei modalități prin care persoanele care consideră că au sesizat nereguli se pot adresa reprezentanților ministerului de resort, mai exact telefonic, prin e-mail sau prin fax.

Sursă: date MDRT

Care este procedura de soluționare a plângerilor

Inspectorii MDRT sunt și cei care au competența de a lua măsuri în cazul în care se ajunge, în urma controalelor, la concluzia că plângerile sunt valide. În funcție de natura sesizării primite inspectorii pot efectua acțiuni împreună cu reprezentanți ai instituțiilor publice deconcentrate și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale aflate în subordinea Guvernului.

Acțiunile comune sunt realizate, în funcție de cazul semnalat, în baza „Protocoalelor de colaborare” care au fost încheiate cu reprezentanții prefecturilor, cu cei ai Inspectoratului General al Poliției Române, cu cei ai Fiscului, dar și cu cei ai autorităților publice locale.

După realizarea controalelor, persoana care a depus plângerea primește un răspuns în scris, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea sesizării. În cadrul lui sunt menționate aspectele care au fost constatate de echipa de control, dar și măsurile care au fost luate pe baza acestora.

Când poți depune o plângere la Protecția Consumatorilor

Turiștii care vor să depună plângeri legate de calitatea precară a serviciilor de care beneficiază în timpul vacanțelor pot apela și la reprezentanții ANPC.

Astfel, orice sesizare legată de hotelul în care sunt cazați, de diferite restaurante, de pachetul turistic achiziționat, de transport, de clasificarea autocarelor sau de modul în care se comportă, în timpul concediilor lor, șoferii sau ghizii turistici pot fi adresate comisariatelor autorității, conform datelor transmise gândul.

Cum poți depune o reclamație la ANPC

Românii pot depune reclamații atât în scris, prin corespondență, cât și prin e-mail, pe adresele comisariatelor locale ale ANPC. Cei care optează pentru varianta online pot trimite plângerea pe adresa de e-mail reclamații. (județul în care se află)@opc.ro.

Click pentru a vedea lista completă a comisariatelor unde poți depune reclamații

Sursă: date ANPC

Cum sunt soluționate reclamațiile

Imediat după depunerea unei plângeri la comisariatele locale ale autorității inspectorii cercetează aspectele semnalate și stabilesc dacă au apărut sau nu încălcări ale legii. Dacă sunt constatate neregului ei pot sancționa patronii firmelor sau pot lua măsuri complementare, cum ar fi restituirea sumelor de bani pentru serviciile achiziționate de care clienții nu au beneficiat.

Persoana care a depus reclamația va primi apoi un răspuns în care i se va aduce la cunoștință hotărârea luată. Răspunsul va fi trimis pe adresa de la care s-a făcut solicitarea, în 30 de zile de la depunerea plângerii.

În funcție de complexitatea reclamației termenul în care se va trimite răspunsul poate depăși însă chiar și perioada de 45 de zile.