Google a încheiat un acord în SUA pentru închiderea unui litigiu privind folosirea datelor personale
Google a încheiat un acord de principiu cu mai mult de 30 de state federale americane, pentru închiderea unui litigiu legat de folosirea unor date personale pentru produsul Street View, în urma căruia va plăti circa 7 milioane de dolari, a declarat o sursă apropiată situației, informează Mediafax, citând Bloomberg.
Timp de trei ani, începând din 2007, Google a colectat în mod incorect „date personale confidențiale”, precum adrese de e-mail, mesaje text, parole și istoricul navigării pe Internet, de pe rețele Wi-Fi nesecurizate, a anunțat anul trecut Comisia Federală pentru Comunicații.
Google, operatorul celui mai accesat motor de căutare la nivel mondial, a fost investigat în întreaga lume pentru felul în care folosește informațiile cu caracter personal.
Comisia Federală pentru Comunicații a amendat Google anul trecut cu 250.000 de dolari, pentru că nu a colaborat în timpul unei investigații privind colectarea datelor de către companie.
Google a anunțat în 2010 că nu va mai folosi informații Wi-Fi pentru Street View, care afișează imagini ale străzilor pentru Google Maps. La acea dată, compania a susținut că a colectat informațiile din greșeală.
Acordul cu statele federale ar putea include schimbări în afișările Street View, în felul de colectare a datelor sau o combinație a acestora două.