Gradul de concentrare al pieței de retail rămâne încă scăzut, primii 5 jucători dețin 30% din piață

Publicat: 30 05. 2013, 18:13
Actualizat: 20 03. 2019, 15:30

Gradul de concentrare al pieței de retail se situează încă la un nivel scăzut, primii cinci jucători după vânzări, respectiv Kaufland, Carrefour, Metro, Selgros și Lidl, deținând doar 30% din total, a declarat Daniela Bădilă, director al Direcției de bunuri de consum din Consiliul Concurenței, potrivit Mediafax.

Cei cinci retaileri sunt urmați de Real, Profi, Penny, Auchan, Mega Image, Cora și Billa.

„În perioada 2010-2013 au avut loc cinci operațiuni de concentrare economică și avem în curs de autorizare preluarea Real de către Auchan. O decizie este așteptată în perioada următoare”, a arătat Badila.

Tranzacțiile care au avut loc între 2010 și 2013 au fost Lidl/Plus, Mega Image/Canserv (Primăvara), Mega Image/Gima, Profi /Alcomsib și Profi/Alimrom.

„În România, situația este încă favorabilă comerțului de tip tradițional. Tendința de scădere a comerțului de tip tradițional în detrimentul comerțului modern nu este însă foarte accentuată”, a mai spus Bădilă.

La mijlocul anului trecut, retailul modern acoperea 51% din totalul pieței de retail la nivel național, potrivit unui studiu GfK.

Ana Maria Petcana, anamaria.petcana@mediafax.ro