Grupul francez AXA vinde operațiunile din România către Astra Asigurări, companie deținută de omul de afaceri Dan Adamescu, părțile convenind să nu dezvăluie termenii și condițiile tranzacției.
„AXA a anunțat astăzi încheierea unui acord cu Astra Asigurări pentru vinderea operațiunilor sale de programe de asigurări de viață și economisire din România, precum și ieșirea de pe piața din România (…) Părțile au convenit să nu dezvăluie termenii și condițiile tranzacției. Finalizarea tranzacției se supune îndeplinirii condițiilor de finalizare obișnuite, inclusiv obținerea aprobărilor din partea autorităților de reglementare”, se arată într-un comunicat transmis de AXA.
Surse apropiate tranzacției au confirmat anterior pentru Ziarul Financiar preluarea filialei locale a AXA de către Astra, cea mai mare companie de asigurări din România.
Astfel, pentru prima dată în 23 de ani o companie cu capital românesc preia un asigurător cu capital străin.
Tranzacția presupune preluarea a 40.000 de contracte și a unui business anual de 7 milioane de euro, conform ultimului exercițiu financiar încheiat (2012), a scris Ziarul Financiar în ediția de vineri.
Din tranzacție fac parte și circa 50-60 de imobile, în care se află agențiile teritoriale ale AXA, notează ZF.
Veniturile din prime subscrise ale AXA Life Insurance România au crescut anul trecut cu 31%, la 32,5 milioane lei, de la 24,8 milioane de lei în 2011, potrivit datelor transmise anterior de AXA.
Compania a încheiat 2012 cu pierderi de 43,84 milioane de lei (aproximativ 10 milioane de euro), în creștere cu 11% față de 2011.
Grupul francez AXA a intrat pe piața românească în anul 2010, când a preluat compania Omniasig Asigurări de Viață de la Vienna Insurance Group (VIG).
Potrivit AXA Life Insurance România, grupul AXA a investit 29,3 milioane de euro în subsidiara din România de la preluare. Cifra nu include și suma plătită de AXA grupului VIG.
Grupul AXA, prezent în 57 de țări, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 90,1 miliarde de euro. La finele anului trecut, grupul avea în administrare active de 1.116 miliarde de euro.
Liderul pieței românești de asigurări, Astra Asigurări a avut în primul semestru venituri din prime de 601,7 milioane de lei, în creștere cu 16% față de rezultatul consemnat în perioada similară din 2012.
Astra Asigurări a fost înființată în anul 1991 și are un capital social de 192,71 milioane de lei, controlat de The Nova Group Investments România SA – 72,68% și Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, alături de mai multe persoane fizice și juridice, cu o participație reprezentând 0,3% din capitalul social.
The Nova Group Investments România și Epsilon Estate Provider sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.
Astra Asigurări are două sucursale în afara teritoriului României, în Ungaria (deschisă la finalul anului 2010) și în Slovacia (operațională din decembrie 2012).