Grupul Pirelli vinde unei companii belgiene fabrica de cord metalic din Slatina
Grupul italian Pirelli a încheiat un acord cu compania belgiană Bekaert privind vânzarea operațiunilor de cord metalic, care includ cinci fabrici în Italia, Turcia, România, China și Brazilia, pentru circa 225 milioane de euro.
Pirelli și Bekaert au încheiat și acorduri pe termen lung pentru aprovizionare și dezvoltarea de produse.
„Tranzacția va permite Pirelli să se retragă dintr-o afacere unde nu dispune de o dimensiune suficientă a afacerilor pentru a fi competitiv și să se concentreze pe activitățile de producție de anvelope premium, cu marje mai ridicate, precum și să asigure viitorul activităților de cord metalic într-un grup care este lider pe piața prelucrării și acoperirilor pentru sârma de oțel”, se arată într-un comunicat al Pirelli.
Încheierea tranzacției depinde de obținerea aprobărilor autorităților de reglementare și este așteptată în a doua jumătate a anului.
Presa din Italia a scris în septembrie că grupul se pregătește să vândă divizia de cord metalic, cu afaceri de 300 milioane euro pe an, principalii investitori interesați de preluarea operațiunilor fiind două companii, din Coreea de Sud și Belgia, precum și două fonduri.
Pirelli deține în România o fabrică de cord metalic la Slatina. Grupul italian mai deține o fabrică de anvelope, tot la Slatina, și o uzină de filtre pentru motoare diesel la Bumbești Jiu, județul Gorj.
Bekaert, cu 27.000 de angajați, are clienți în peste 120 de țări, în diverse sectoare economice, iar anul trecut a înregistrat vânzări de 4,1 miliarde de euro.