Guvernul a decis introducerea contribuției de asigurări de sănătate pentru toate veniturile din chirii

Publicat: 21 09. 2013, 12:46
Actualizat: 21 09. 2013, 12:46

Guvernul va reține contribuții de asigurări de sănătate pentru toate veniturile obținute din chirii, indiferent dacă proprietarii acestor imobile au sau nu și salarii la care se aplică deja CAS.

Potrivit unei ordonanțe de urgență elaborate de Ministerul Finanțelor după negocierile cu FMI  și aprobate de Guvern, contribuțiile pentru sănătate se vor plăti în limita a cinci salarii brute, respectiv cel mult 611 lei pe lună în acest an, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.

Pentru acest an, salariul mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2.223 lei, iar prin aplicarea cotei de 5,5% reprezentând contribuțiile de sănătate rezultă o sumă maximă de 611 lei pe lună la nivelul a cinci salarii.

În actul normativ se spune că neadoptarea măsurii de cuprindere în baza de calcul a contribuției de sănătate a veniturilor din cedarea folosinței bunurilor ar conduce la reducerea finanțării sistemului public de sănătate și la nerespectarea angajamentelor asumate cu organismele internaționale.

Premierul Victor Ponta a declarat la mijlocul lunii august că singurele creșteri de taxe convenite cu FMI și CE în cadrul noului acord sunt majorarea accizelor la produsele de lux, pentru a compensa reducerea TVA la pâine, și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate la venituri obținute din chirii de persoane fizice.

Anterior, președintele Traian Băsescu a criticat intenția Guvernului de a crește unele taxe sau de a impune noi taxe, cum ar fi în cazul chiriilor, în timp ce fondurile europene nu sunt utilizate, șeful statului arătând că majorarea taxelor în perioadă de criză înseamnă să tragi o frână.

Și fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a criticat majorarea impozitelor pe veniturile din chirii, în contextul reducerii TVA la pâine, el declarând pentru MEDIAFAX că reducerea taxei nu va duce la reducerea evaziunii fiscale în domeniul panificației.