Guvernul a prelungit plafonarea tarifelor RCA. Până când rămâne în vigoare măsura
This browser does not support the video element.
Executivul a aprobat, în cadrul ședinței de joi, proiectul de ordonanță de urgență privind prelungirea plafonării tarifelor RCA – măsură luată pentru a preveni o nouă explozie a prețurilor după scoaterea de pe piață a companiei Euroins România, așa cum s-a întâmplat după cazul City Insurance – care a fost analizat, în primă lectură, joia trecută.
Plafonarea tarifelor pentru asigurările obligatorii de răspundere civilă auto (RCA), la nivelul maxim de la finalul lunii februarie 2023, a fost decisă inițial pentru o perioadă de șase luni, care expiră pe 10 octombrie.
Prețul polițelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) a suferit fluctuații semnificative pe fondul celor mai recente ieșiri de pe piață ale societăților care erau lideri pe acest segment. Tarifele au crescut semnificativ după ce Autoritatea de Supraveghe Financiară i-a retras companiei City Insurance autorizația de funcționare, în septembrie 2021, dar și pe fondul falimentului Euroins, din martie 2023, atunci când autoritățile au început să ia în calcul să plafoneze prețurile RCA.
Pentru a preveni o nouă explozie a prețurilor după decizia similară în cazul societății Euroins România și după publicarea unor tarife de referință, orientative, majorate semnificativ pe unele segmente, autoritățile au decis – în aprilie – să le plafoneze la nivelul celor maxime de la finalul lui februarie 2023. Până la luarea și publicarea deciziei finale, s-au înregistrat creșteri pe aproape o treime din segmente, iar pe restul au scăzut, dar unele cu doar câțiva lei.
„Aprobăm astăzi și proiectul de hotărâre prin care prelungim până la finalul anului plafonarea tarifelor RCA. Este o decizie justificată, fiindcă actuala plafonare a tarifelor RCA expiră pe 10 octombrie. Dacă nu continuăm plafonarea, vor crește tarife în cea mai nepotrivită perioadă, aceea a sărbătorilor de iarnă”, a declarat premierul, joi, la debutul ședinței de Guvern.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat, joia trecută, că a existat pe ordinea şedinţei de Guvern, în prima lectură însă, un proiect pentru prelungirea până la finalul acestui an a poliţelor RCA, dând asigurări că se va adopta înainte de data-limită.
Cine sunt jucătorii de pe piața RCA
Pe piața asigurărilor își desfășurau activitatea, la 30 iunie 2023, șase asigurători autorizați de ASF pentru activități de asigurare RCA, după retragere autorizației asigurătorului Euroins, respectiv: Allianz-Ţiriac Asigurări SA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA, Generali Romania Asigurare Reasigurare SA, Grawe Romania Asigurare SA, Groupama Asigurări SA și Omniasig Vienna Insurance Group SA.
Cele două sucursale ale companiilor străine care își desfășoară activitatea în baza dreptului de stabilire pe piața RCA din România sunt Axeria IARD și Hellas Direct.
Piața RCA a ajuns în semestrul I 2023 la aproximativ 4 miliarde lei, care reprezintă valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA de societățile autorizate și reglementate de ASF, restul până la totalul clasei A10 reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș și asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor.
Valoarea primelor brute subscrise de societățile autorizate și reglementate de ASF a scăzut cu circa 6%, comparativ cu perioada similară din anul precedent, asta în contextul extinderii activității celor două sucursale ce practică asigurare RCA pe teritoriul României.
Totuși, dacă este includă și activitatea derulată de sucursale, volumul primelor brute subscrise în semestrul I 2023 s-a situat la 4,6 miliarde lei, în creștere cu circa 3% față de volumul subscrierilor aferent primelor 6 luni ale anului 2022, când era de 4,5 miliarde lei, inclusiv sucursale.
Numărul de contracte RCA încheiate de societățile autorizate de ASF în primele șase luni ale anului 2023 – exprimat în unități anuale, pentru a ține seama de durata diferită a polițelor, ce pot fi încheiate pe o perioadă cuprinsă între 1 și 12 luni – a fost de circa 3,4 milioane, în scădere cu 8% față de semestrul I 2022. Dacă sunt luate în considerare și sucursalele, numărul de unități anuale pentru contractele RCA a fost de aproximativ 4,1 milioane, în creștere cu 1% comparativ cu semestrul I 2022, inclusiv sucursale.
La cât a ajuns prima medie
Pe ansamblul întregii piețe, la 30 iunie 2023, prima medie RCA anualizată s-a situat în jurul valorii de 1.190 lei, în creștere cu 3% comparativ cu semestrul I 2022 – când era 1.154 de lei, respectiv cu 86% față de semestrul I 2021, când un șofer român plătea, în medie, 639 de lei, după cum arată raportul semestrial al Autorității de Supraveghere Financiară, publicat miercuri
Defalcat, în primul semestru din 2023, prima medie anualizată pentru persoane fizice a fost de 924 de lei, de la 496 de lei în semestru l din 2021, înainte de căderea City Insurace.
Pentru persoane juridice, prima media anualizată aceasta a ajuns la 1.952 de lei, față de 1.176 de lei, în același interval de acum doi ani, conform datelor ASF.