Guvernul a pus gând rău celor care iau în mașină autostopiști pe bani. „Va fi un adevărat circ”. Ce amenzi riscă
Persoanele care iau în automobil autostopiști, contra unei sume de bani, riscă amenzi între 1.000 și 5.000 de lei, putând fi acuzați de „practici ilicite”.
Prevederea apare într-un proiect de ordonanță pentru modificarea legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și care a fost publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.
Reprezentanții transportatorilor rurtieri care au propus proiectul de ordonanță susțin că „ținta” o reprezintă persoane fizice care sunt proprietari de microbuze fără autorizație și care „fură” clienții transportatorilor autorizați.
„Modificarea îi vizează de fapt pe cei care au autovehicule cu 8+1 locuri și care sunt persoane fizice, nu sunt înregistrați ca persoane fizice autorizate. Aceștia nu puteau fi amendați până acum de poliție, pentru că legislația prevedea aplicarea de amenzi pentru PFA-uri sau persoane juridice, iar ei erau persoane fizice”, a explicat pentru gândul Mihai Ghișa, vicepreședinte al Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), una dintre asociațiile care au inițiat modificarea legii taximetriei.
„Dimineața, la prima oră, în orice autogară sunt persoane fizice cu mașini 8+1 locuri care fură clienții transportatorilor autorizați. Aceștia sunt vizați”, a spus Ghișa.
Ghișa anticipează că, dacă Guvernul va aproba noua prevedere, aplicarea ei va crea „un adevărat circ”.
„Va fi un adevărat circ. Închipuiți-vă pe cineva care are mașina plină de prieteni și este oprit în traseu de echipe de Poliție sau chiar ARR care îl întreabă, de exemplu, care este numele exact al celor pe care îi are în mașină și unde locuiește fiecare din ei. Dacă șoferul nu știe exact, poate fi amendat de Poliție”, a spus vicepreședintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT).
Proiectul de ordonanță de urgență menționează „existența unor practici ilicite în activitățile de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, fapt care afectează în mare măsură atât transportul local cât și transportul județean”.
Proiectul OUG precizează că „aceste practici ilicite determină efecte negative majore asupra activității economice a întreprinderilor autorizate, cât și asupra siguranței circulației rutiere”.
În plus, în proiect se arată că „menținerea acestei stări de fapt prin perpetuarea practicilor ilicite afectează profund activitatea întreprinderilor autorizate și mediul concurențial, având un impact negativ inclusiv asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplății taxelor și impozitelor aferente activităților de transport rutier de persoane neautorizate desfășurate de către persoane fizice și juridice”.
Surse guvernamentale recunosc că, deși cei vizați prin proiectul OUG sunt „cei care la sate transportă în mod regulat, cu autovehicule 8+1, muncitorii la lucru, fără să aibă autorizație sau asigurare și care fac evaziune fiscală”, „prin ricoșeu” este atins de prevederile OUG și „nea Vasile care ia în mașină pe cineva să îi țină de urât până la destinație”.
Proiectul OUG are un articol unic.
„ La articolul 55 punctul 3 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, cu modificările și completările ulterioare, după litera f) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins: h) aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea de transport public de persoane cu un autoturism, fără respectarea prevederilor art. 7. ”
Data limită pentru primirea de observații și propuneri este 23 decembrie a.c., după care proiectul poate intra pe circuitorul de avizare.