Guvernul ia în calcul mărirea pensiilor începând cu ianuarie 2013. Cu cât ar putea fi majorate
Guvernul ia în calcul majorarea pensiilor cu 4% începând cu ianuarie 2013, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
„Guvernul Ponta a hotărât că este o prioritate majorarea pensiilor și se ia în calcul, la definitivarea proiectului de buget pe anul 2013, o majorare a acestora cu circa 4% începând cu luna ianuarie 2013, în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, se arată în document.
Astfel, conform calculelor gândul, cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat (pensii) ar urma să crească, în 2013, cu circa 1,9 miliarde de lei, echivalentul a 0,42 miliarde de euro la un curs mediu de 4,5 lei/euro prognozat de Comisia Națională de Prognoză (CNP) pentru anul viitor.
Calculele au fost făcute ținând cont de cifrele oficiale din execuția bugetară pe primele zece luni ale acestui an. Astfel, în primele zece luni ale lui 2012, cheltuielile legate de pensiile de stat au fost în valoare de 47,7 miliarde de lei, respectiv de circa 10,7 miliarde euro.
Premierul Victor Ponta a declarat la sfârșitul lunii trecute că pensiile vor crește cu rata inflației, conform legii.
„Conform legii, sigur, cu rata inflației, însă bugetul nu va fi aprobat până pe 31 decembrie”, a precizat Ponta.
Premierul le-a cerut membrilor Cabinetului, la începutul ședinței de guvern de miercuri, să transmită și ultimele date necesare Ministerului Finanțelor, în vederea definitivării bugetului pentru anul viitor.
„Vă rog pe absolut toți să ne concentrăm pe problemele de finanțare și de bugetare. Din păcate, nu avem încă bugetul, s-au lungit alegerile, chiar dacă unii nu-și aduc aminte că s-au opus. Sper să nu se lungească mult prea mult și zona de consultări și de numire a noului Guvern. Nu putem să venim cu bugetul. În Parlament, sigur, putem să-l trimitem, dar la începutul anului avem consultări cu partenerii noștri internaționali, comisiile de specialitate în ianuarie și, probabil, undeva după 20 ianuarie Parlamentul în sesiune extraordinară pentru aprobarea bugetului”, a spus Ponta, citat de Mediafax.