Guvernul nu a aprobat bugetul Tarom pe 2016

Guvernul nu a aprobat bugetul Tarom pe 2016
Publicat: 02/03/2016, 19:43

”Acest buget nu a fost aprobat în acest moment. La nivelul Guvernului așteptăm măsuri, un plan, o strategie la nivel mediu și lung la nivelul companiei. Chiar dacă în actualul buget datele pe care le-a prezentat compania sunt ameliorate față de situația anului 2015, această responsabilizare a conducerii companiei trebuie să continue ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

El a precizat că semnul pe care îl dă Guvernul, neaprobând acest buget, este că Executivul solicită ”o responsabilizare crescută și un demers susținut” de creștere a performanței la nivelul companiei, în condițiile în care ”au apărut o serie de discuții legate de capacitatea managementului actual de a-și îndeplini funcțiile și de a răspunde așteptărilor legate de performanța acestei companii”.

Corpul de control al ministrului Transporturilor a fost trimis la Tarom pentru a analiza de ce aeronavele companiei înregistrează întârzieri chiar și de 2-3 ore, a declarat, în 16 februarie, în plenul Senatului, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, care a vorbit și despre restructurarea companiei.

„Această restructurare s-a mai făcut în trecut și ea a avut pentru primii ani în care compania s-a ținut de acest plan, a avut rezultate foarte bune. Deci acționăm pe două planuri. Cel pe termen mediu și lung e restructurarea cu consultant specialist. Până la jumătatea anului această strategie propusă de consultant o să fie aprobată de acționar, urmând ca în partea a doua a anului aceasta să intre în implementare. Este vorba de regândirea modelului de business al Taromului. (…) Numai depă această redefinire se va trece la regândirea, dimensionarea flotei”, a menționat ministrul Transporturilor.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”