Guvernul Ponta a cerut FMI prelungirea acordului cu trei luni pentru a respecta mai multe angajamente întârziate
Guvernul a solicitat FMI ca evaluarea acordului stand-by să fie discutată de Consiliul Director al instituției în luna mai, pentru a avea timp să îndeplinească o serie de precondiții care privesc angajamente întârziate și evoluția bugetară, iar o nouă misiune ar urma să vină la București în iulie, scrie Mediafax.
Potrivit unor surse oficiale, înțelegerea parafată în primăvara anului 2011, și care urma să fie încheiată în aprilie 2013, când era programat ultima ședință de evaluare în board-ul FMI, se va finaliza, cel mai probabil în iulie.
„În iulie va veni o nouă misiune, care va analiza stadiul întregului acord și se va negocia și noua înțelegere”, au spus sursele citate.
Practic, acrodul va fi prelungit cu trei-patru luni, din cauza angajamentelor restante.
Sursele citate nu exclud ca noul acord să fie practic aprobat de Consilul Director al FMI în luna septembrie, ceea ce ar însemna și închiderea formală a înțelegerii începute în 2011. La fel ca în urmă cu doi ani, autoritățile române nu doresc nicio pauză între cele două acorduri.
Premierul Victor Ponta a confirmat faptul că a solicitat Fondului Monetar Internațional extinderea cu două luni a actualului acord, explicând că a recurs la acest demers pentru a finaliza reformele structurale la companii precum Oltchim, CFR Marfă și Transgaz.
„Eu am cerut extinderea, pentru a finaliza partea de reforme structurale și pentru a nu mai face totul în grabă, ca la Oltchim. Se finalizează listarea Transgaz, se avansează procedura de restructurare la Oltchim, e posibil să avem discuții pentru o nouă licitație, se începe procedura pentru CFR Marfă. Decizia aparține celor de la FMI. Dacă finalizăm cu bine acest acord, începem imediat negocierile pentru un nou acord de tip preventiv”, a spus Ponta.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu crede că România va putea încheia rapid un nou acord de tip preventiv cu FMI, având în vedere stadiul acordului actual, care practic a stagnat din luna mai a anului trecut.
„Așa cum stau lucrurile acum, nu. Așa cum stau acum, nu, pentru că din luna mai, anul trecut, practic, acordul nu a mai mers înainte, a rămas doar macrostabilitatea pe care a realizat-o guvernul Boc, în rest, procesele de restructurare, de modernizare, de reducere a aparatului bugetar s-au diminuat”, a afirmat Băsescu, întrebat dacă el crede că este posibilă încheierea mai rapidă a unui nou acord preventiv cu FMI.
Șeful statului a subliniat că Guvernul trebuie să dea prioritate privatizării Oltchim și CFR Marfă, dar și introducerii managementului privat în companiile de stat, care sunt restanțe ale vechiului acord.
O misiune a Fondului Monetar Internațional se află la București în perioada 15-29 ianuarie pentru cea de-a 7-a și a 8-a evaluare a acordului stand-by, principalele teme de discuție fiind perspectivele economiei, bugetul pe 2013, reformele structurale și politica monetară. Misiunea FMI va fi însoțită de echipe de la Comisia Europeană și Banca Mondială.
România are în derulare un acord preventiv cu FMI și UE în valoare de 5 miliarde euro, fonduri care nu vor fi accesate decât în caz de necesitate.
Actualul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, odată cu închiderea înțelegerii începute în 2009, și urmează să fie finalizat în primăvara acestui an.
Fostul ministru de finanțe Florin Georgescu declara, în noiembrie, că Guvernul intenționează să negocieze chiar din ianuarie 2013 termenii unui nou acord cu FMI, unde să fie preluate unele dintre condiționalitățile nerealizate curprinse în actuala înțelegere.