Guvernul schimbă subvenția CFR: Preț mai mare la vagonul de dormit, bani mai puțini pentru operatorii privați
Guvernul va revizui sistemul de subvenționare a transportului feroviar de călători, ceea ce ar urma să determine creșterea prețului la servicii precum vagonul de dormit și impunerea unei cote fixe a subvenției pentru operatorii privați, în timp ce trasee profitabile vor fi scoase din pachetul social
Modificarea sistemului actual de subvenționare a transportului feroviar de călători a fost convenită în ultimele negocieri ale Guvernului cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și urmează să fie efectuată anul viitor, cu scopul ca societatea națională de resort să obțină venituri suplimentare pentru a achita integral taxele aferente utilizării infrastructurii feroviare.
„CFR Infrastructură a început procesul de reducere a costurilor și de creștere a veniturilor astfel încât să se îndrepte spre viabilitate financiară din 2013. Aceasta necesită să fie luate măsuri decisive care să asigure că societățile naționale de pasageri și marfă achită integral tarifele de acces către compania de infrastructură. Pentru a facilita plata integrală, intenționăm să reevaluăm furnizarea de subvenții și obligațiile de servicii publice (OSP) la compania de călători și să scoatem serviciile profitabile din OSP începând din 2013”, se arată în ultima scrisoare de intenție convenită de Guvern cu FMI, în luna august.
Surse oficiale convergente au declarat agenției MEDIAFAX că sistemul de subvenționare în sistemul feroviar de călători va fi modificat atât pentru anumite servicii destinate călătorilor, precum vagonul de dormit, cât și în relația cu operatorii privați, ale căror subvenții ar urma să nu mai fie calculate diferențiat, ci eventual stabilite pe baza unei cote fixe.
„În cazul serviciilor de călători, este posibilă, de exemplu, o modificare a subvenției la călătoria cu vagonul de dormit și, implicit, o ușoară creștere a prețului pentru acest serviciu, la un nivel care să nu depășească totuși costul unei călătorii low-cost cu avionul. Analiza este la acest moment în fază incipientă. Este necesară o revoluție în subvenționarea transportului feroviar, dar sistemul trebuie gândit atent, fără a speria sindicatele”, au arătat sursele.
Modificări de subvenții vor fi introduse de stat și în relația cu operatorii privați, cu intenția de a „echilibra” sistemul, eventual prin impunerea unei cote fixe de subvenție, nu diferențiată ca în prezent. Printr-o astfel de cotă fixă, subvenția pentru operatorii privați ar urma să scadă, autoritățile considerând că actuala formulă de „împărțire” a subvenției este greșită.
În același timp, traseele feroviare considerate profitabile vor fi scoase din pachetul social de subvenționare spre a fi vândute operatorilor privați, care vor aplica propriile prețuri.
Contactați încă de luni, reprezentanții companiei CFR Călători nu au răspuns printr-un punct de vedere la aceste informații.
Sindicatele din sistemul feroviar au reclamat de mai multe ori că operatorii privați beneficiază de subvenții duble față de CFR Călători, acoperindu-și veniturile în proporție de 80-85% prin aceste subvenții, față de doar circa 40% la CFR Călători.
Subvențiile sunt însă raportate procentual la venitul total al companiei, iar pentru acest an CFR Călători și-a bugetat venituri de 2,3 miliarde lei, din care 937,2 milioane lei reprezintă subvenții. În ceea ce îi privește, operatorii privați estimează venituri anuale cuprinse între 3 și 50 milioane lei.
Conform legii, statul acoperă de la buget diferențele dintre tarifele stabilite pentru transportul feroviar public de călători și costurile reale de transport, la care se adaugă o cotă de profit cuprinsă
între 3% și 5%. Nivelul maxim al compensației poate ajunge până la 85% din veniturile totale realizate de către operator din transportul de călători, sindicatele reclamând că plafonul maxim al subvenției este de multe ori atins în cazul operatorilor privați.