Guvernul se răzgândește și vrea să renunțe la pachetele majoritare de acțiuni la filialele Electrica

Guvernul se răzgândește și vrea să renunțe la pachetele majoritare de acțiuni la filialele Electrica
Publicat: 06/08/2012, 16:12
Actualizat: 30/07/2014, 01:19

Guvernul s-a răzgândit după discuții avute în luna iunie cu FMI și vrea să renunțe la pachetele majoritare de acțiuni pe care le deține la filialele Electrica în urma emiterii de titluri în principal la Bursă, operațiune care în varianta subscrierii integrale ar reduce participația statului la 39%.

Înțelegerea inițială prevedea vânzarea tot prin piața de capital a unor pachete reprezentând câte 15% din acțiunile Electrica Distribuție Transilvania Sud, Electrica Distribuție Transilvania Nord și Electrica Distribuție Muntenia Nord.
Fiecare dintre cele trei filiale este deținută în proporție de 78% de compania Electrica SA, controlată de stat prin Ministerul Economiei, în timp ce Fondul Proprietatea are 22% din titluri.

Electrica Distribuție Muntenia Nord are un capital social de 354,3 milioane de lei, Electrica Distribuție Transilvania Nord de 371,2 milioane lei, iar Electrica Distribuție Transilvania Sud de 423,9 milioane de lei.
Procesul de privatizare prevede într-o primă etapă dublarea capitalului social al celor trei filiale, iar noile acțiuni vor putea fi subscrise de Electrica și Fondul Proprietatea. Statul va vinde acțiunile sale pe piața de capital și cele trei filiale vor fi listate la Bursă, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern privind privatizarea filialelor de distribuție ale companiei de stat Electrica SA, elaborat de Ministerul Economiei.

Documentul citat prevede „declanșarea a câte unei oferte publice primare de vânzare de acțiuni, prin oferirea spre subscriere, prin metode specifice pieței de capital, la fiecare societate, a câtei unui pachet de acțiuni nou emise reprezentând 78% din capitalul social existent + 1 acțiune”.

Nota de fundamentare a proiectului de HG arată că schimbarea modului de privatizare a companiilor menționate a fost determinată de discuțiile din cursul lunii iunie cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI).

„Fiecare dintre cele trei societăți vor face demersurile necesare în vederea admiterii la tranzacționare în sisteme de tranzacționare administrate de Bursa de Valori București”, se spune în nota de fundamentare.
În cadrul ofertei de majorare a capitalului social, Fondul Proprietatea, acționar minoritar în fiecare din cele trei filiale ale Electrica va avea drept de preemțiune.

„Acțiunile nesubscrise ca urmare a neexercitării dreptului de preferință vor fi anulate. Pentru exercitarea dreptului de preferință de către acționarii existenți la achiziționarea de acțiuni nou emise nu se va întocmi un prospect de ofertă publică potrivit prevederilor specifice pieței de capital” se arată în proiectul de hotărâre de guvern.
Dacă la finalul operațiunii toate acțiunile emise de cele trei filiale ale Electrica au fost vândute, statul va mai deține 39% din titluri, Fondul Proprietatea va avea în continuare 22%, iar restul de 39% vor fi deținute de investitori de pe bursă.

În nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern se spune că filialele de distribuție a energiei ale Electrica au programe de investiții pe cinci ani, în valoare totală de 1,41 miliarde lei, dar pe care compania de stat nu le poate susșine din lipsa fondurilor.

Electrica Distribuție Muntenia Nord are programate investiții de 454,55 milioane lei (98,3 milioane euro), Electrica Distribuție Transilvania Nord – 477,81 milioane lei (103,4 milioane euro) și Electrica Distribuție Transilvania Sud – 486,39 milioane lei (105,2 milioane euro).

Memorandumul de politici economice și financiare semnat de Guvern cu FMI prevede că vânzarea acțiunilor ar urma să fie realizată până în prima parte a anului 2013.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal