Guvernul sesizează DNA cu privire la unele contracte încheiate de Poșta Română

Guvernul sesizează DNA cu privire la unele contracte încheiate de Poșta Română
Publicat: 08/09/2013, 09:47
Actualizat: 21/03/2019, 15:35

Corpul de control al premierului va înainta DNA un raport privind verificări la Poșta Română în legătură cu încheierea unor contracte de asociere în participațiune și a unui contract de prestări servicii de transport valori, fapte care ar fi creat companiei un prejudiciu de peste opt milioane de lei, informează Mediafax.

Controlul la Poșta Română a avut la bază solicitări transmise de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în martie și aprilie 2013, se precizează în sinteza raportului, transmisă agenției MEDIAFAX.

Verificările au vizat împrejurările în care au fost încheiate, puse în executare și au încetat un contract de asociere în participațiune din 2006 cu SC Smart Telecom Solutions SRL, un contract de același fel din 2009 cu SC Posh Telecom Solutions SRL și unul de prestări servicii din 2006, încheiat cu SC G4S Cash Solutions SRL, se arată în documentul citat.

Despre primul dintre contracte, în raport se arată că acesta a fost încheiat „prin invocarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului”, cu referire la consemnarea potrivit căreia firma beneficiară ar fi beneficiat de echipament tehnic adecvat și de know-how necesar operării, gestionării și urmăririi plăților în regim electronic.

Obiectul contractului a constat în prestarea de servicii de intermediere a plăților efectuate în regim electronic prin POS de către Poșta Română. Smart Telecom Solutions S.R.L. a pretizns că deține echipament tehnic adecvat și know-how necesar operării, gestionării și urmăririi plăților în regim electronic, dare de fapt societatea a dobândit dreptul de utilizare a echipamentelor necesare de la S.C. Alphyra Romania S.A. (denumită ulterior S.C. Payzone S.A.) la o dată ulterioară încheierii contractului de asociere.

Tot legat de contractul cu SC Smart Telecom Solutions SRL, în sinteza raportului se precizează că natura acestuia a fost schimbată nejustificat în aceea de prestări servicii și că o sumă de peste 6,2 milioane lei este „pagubă adusă patrimoniului Companiei Naționale Poșta Română SA”, prin interpunerea nejustificată a firmei menționate în activitatea de intermediere a plăților efectuate în regim electronic desfășurată de companie.

Deși inițial s-a prevăzut că distribuția cheltuielilor și a veniturilor se va face lunar în proporție de 50% pentru fiecare asociat, printr-un act adițional la contractul de asociere, reprezentanții „Poșta Română” SA au fost de acord cu modificarea esențială a naturii contractului, din asociere în participatiune în contract de prestări servicii. În acest mod, SC Smart Telecom Solutions SRL a fost scutit de participarea la pierdere, fiindu-i asigurate venituri certe, prin aplicarea unui comision pentru fiecare tranzacție efectuată, se menționează în documentul citat.

De asemenea, arată Corpul de control al premierului, reprezentanții companiei Poșta Română au creat condițiile ca SC Smart Telecom Solutions SRL să solicite și să obțină despăgubiri de aproape 4,6 milioane de euro ca urmare a denunțării unilaterale a contractului.

Astfel, în mai 2009, conducerea de atunci de la Poșta Română a transmis SC Smart Telecom Solutions SRL o scrisoare de reziliere a contractului, deoarece firma nu își îndeplinise obligațiile, însă, în document, contractul a fost denunțat unilateral. În acest fel, SC Smart Telecom Solutions SRL a fost îndeptățită să solicite în instanță despăgubiriri de circa 4,6 milioane euro.

Interesele Companiei Naționale Poșta Română SA au fost apărate de către Societatea Civilă de Avocați „Zamfirescu, Racoți, Predoiu”.

Prin sentința dată în acest caz în 2010, tribunalul arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a obligat Poșta Română la plata a 642.484 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii prestate, a 11.885 lei , reprezentând daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere la plata sumelor restante, și a circa 4,6 milioane euro, reprezentând daune-interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin denunțarea unilaterală a contractului de asociere.

În privința SC Posh Telecom Solutions SRL, în sinteza raportului se arată că Poșta Română a fost păgubită cu peste 1,1 milioane lei prin cooptarea nejustificată a acestei firme în activitatea companiei, ca intermediar pentru plățile în regim electronic.

Înainte de a rezilia contractul cu SC Smart Telecom Solutions SRL, conducerea Poșta Română a încheiat un contract de participațiune cu SC Posh Telecom Solutions SRL, la tarife mai mari, însă deținătorul real al echipamentelor electronice și al personalului specializat necesare derulării contractelor era SC Payzone SA, ca și în cazul contractului cu SC Smart Telecom Solutions SRL.

În cele din urmă, începând cu august 2012, a fost încheiat un contract de asociere în participațiune între Compania Națională Poșta Română SA și SC Payzone SA, eliminându-se astfel intermediarii.

Corpul de Control al Guvernului reclamă totodată faptul că în 2006 s-a atribuit un contract de prestări servicii către SC G4S Cash Solutions SRL cu încălcarea normelor interne privind organizarea și desfășurarea achizițiilor de bunuri și servicii.

Membrii conducerii Poșta Română au supraestimat, în acest caz, valoarea unitară a unei autoutilitare de transport valori, cu scopul evident de a justifica externalizarea activității de transport valori și de a achiziționa aceste servicii de la un alt operator economic specializat, se arată în sinteza raportului de control.

Potrivit raportului, în urma externalizării serviciilor de procesare și de transport de numerar, în loc să se producă o diminuare a cheltuielilor clientului, s-a produs o majorare semnificativă a acestora.

Ulterior, conducerea companiei naționale a majorat valoarea contractului prin acte adiționale care nu au respectat reglementările privind achizițiile publice, astfel încât tarifele practicate de SC G4S Cash Solutions SRL în relația comercială cu Poșta Română au reprezentat 135% pentru serviciile normale, respectiv 226% pentru serviciile prompte, față de nivelul maxim din relațiile comerciale cu alți beneficiari.

În 2010, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice a formulat o acțiune în contencios administrativ, iar Curtea de Apel București a constatat, în mod definitiv și irevocabil, nulitatea actelor adiționale la contractul de prestări servicii încheiat de Poșta Română cu SC G4S Cash Solutions SRL.

Corpul de control al premierului va sesiza în acest caz DNA faptele persoanelor care au semnat contractul de asociere în participațiune și actele adiționale cu SC Smart Telecom Solutions SRL în numele directorului general Dan Mihai Toader, al directorului executiv economic Emanoil Lepădatu și al directorului executiv dezvoltare strategică Andrei Marinescu.

De asemenea, directorul general adjunct de atunci al Poșta Română SA, Florin-Aurelian Ciobotaru, este acuzat de abuz în serviciu, prin denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu SC Smart Telecom Solutions SRL.

Ciobotaru, împreună cu directorul general adjunct Emil Ciorâia, șeful Serviciului juridic Svetlana Ancu, șeful de departament Angelica Voinea, șeful Serviciului vânzări Gloria Eana și persoana care a semnat în numele directorului general adjunct al companiei Tudor Gabriel Bohâlțeanu, este acuzat de fals intelectual, pentru că ar fi justificat cu date false oportunitatea încheierii unui nou contract cu SC Posh Telecom Solutions SRL.

Directorul general Marius Vatavu, directorul general adjunct Tudor Gabriel Bohâlțeanu, directorul general adjunct Emil Ciorâia, directorul general adjunct Florin Ciobotaru, directorul general adjunct Tiberiu Petrescu, directorul general adjunct Victor Vasile Florea, directorul general adjunct Raluca Dumitru și șeful departamentului vânzări Angelica Voinea sunt reclamați pentru exercitarea defectuaosă a atribuțiilor de serviciu și de abuz în servicu, pentru încheierea contractului cu SC Posh Telecom Solutions SRL.

Potrivit raportului, directorul general Dan Mihai Toader, directorul executiv economic Emanoil Lepădatu, alături de directorul executiv operational Mihai Cristian Buciu, sunt vinovați și de supraestimarea costurilor și de neaplicarea procedurilor de licitație deschisă sau restrânsă în cazul contractului cu SC G4S Cash Solutions SRL.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?