Guvernul va negocia cu FMI majorarea salariului minim la 800 de lei. Câți români sunt direct vizați de măsură
Aproape opt milioane de români, printre care pensionari, bugetari și angajați din mediul privat, vor beneficia de efectele majorării salariului minim de la 700 de lei la 800 de lei pe lună, măsură pe care guvernul o va negocia cu reprezentanții misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) care vor sosi miercuri la București, a precizat Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, la Antena 3.
„Creșterea salariului minim va însemna venituri mai mari pentru circa șase milioane de pensionari, pentru 900 de mii de angajați din mediul privat care se încadrează în prezent în zona salariului minim și pentru 1,1 milioane de bugetari”, a declarat Voinea.
Ministrul a explicat că măsura nu va duce la creșterea cheltuielilor de personal deoarece revenirea la salariile din 2010 a dus la majorarea salariului minim în sectorul bugetar la peste 800 de lei.
„Asupra bugetului nu are niciun efect negativ pentru că această majorare a fost absorbită de reîntregirea salariilor”, a explicat ministrul care a adăugat că la bugetul general consolidat se vor colecta sub formă de contribuții circa 600 de milioane de lei în plus.
Ministrul delegat pentru Buget a precizat că, în prezent, în România există circa 700.000 de angajați din mediul privat care au salarii mai mici de 800 de lei, în timp ce alți 250.000 de salariați încasează salariul minim de 700 de lei.
Voinea a adăugat că măsura este de natură să încurajeze munca. „Omul va fi mai stimulat să lucreze pentru că se mărește diferența între salariul minim și ajutorul de șomaj”, a explicat el.