Introducerea unui nou sistem al contribuțiilor sociale obligatorii a fost anunțată de Guvern la Bruxelles, prin programul de convergență pentru perioada 2014-2017 și transmis Comisiei Europene.
Măsura a fost inclusă la capitolul privind elementele consolidării politicii fiscal-bugetare fixate de Guvern pe termen mediu, pentru obținerea de venituri.
În program, Guvernul arată, de asemenea că, pentru a stimula mediul de afaceri și a reduce fiscalitatea muncii, un obiectiv central este de reducere a cotei contribuțiilor sociale, într-o manieră neutră din punct de vedere bugetar.
„În acest sens, se va încerca implementarea, în a doua jumătate a acestui an, a unei reduceri semnificative a acestei cote”, arată Guvernul, adăugând că, în acest scop, va fi efectuat un studiu de fezabilitate ce va fi discutat cu toți cei implicați, iar concluziile studiului vor fi convenite cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.