Guvernul vrea să impoziteze persoanele care au primit, fără taxe, despăgubiri mari pentru imobile
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și Ministerul Finanțelor analizează un sistem de impozitare a persoanelor care au încasat despăgubiri foarte mari pentru imobile naționalizate și nu au plătit până în prezent niciun fel de taxe, a anunțat premierul Victor Ponta.
„Facem eforturi cu cei de la ANRP și cu Ministerul de Finanțe pentru a găsi sistemul de impozitare pentru cei care au încasat despăgubiri în sume foarte mari și nu au plătit până acum niciun fel de taxe”, a spus Ponta.
Potrivit reprezentanților ANRP, impozitarea va fi de 16%.
Premierul a prezentat o serie de date din care rezultă că au fost deja emise decizii definitive și irevocabile de compensare a titlurilor de proprietate pentru 12,8 milioane puncte, alte 80.000 dosare vechi fiind în stadiu de soluționare.
În 17 aprilie, Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament pentru proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naționalizate, care stabilește că foștii proprietari ai caselor naționalizate care nu pot fi despăgubiți în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziționa prin licitație alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 14 la sută pe an din suma punctelor.
Ultima tranșă va reprezenta 16 la sută din numărul punctelor acordate, astfel încât suma totală să poată fi achitată într-un interval de șapte ani, calculat din 2017.
Foștii proprietari de imobile naționalizate ale căror dosare au fost deja soluționate vor primi despăgubiri în numerar în termen de cinci ani, începând cu ianuarie 2014, în tranșe anuale egale al căror cuantum nu poate fi sub 5.000 lei.