Handelsblatt: Vicepreședintele FMI avertizează asupra INSTABILITĂȚII economice /Sistemele de inteligență artificială ar putea genera concedieri masive

Publicat: 25 10. 2024, 07:30

Tensiunile comerciale, cauzate de războaie și de schimbările climatice, afectează puternic activitățile economice, generând instabilitate, afirmă Gita Gopinath, vicepreședintele Fondului Monetar Internațional (FMI), avertizând și că, în contextul utilizării sistemelor de inteligență artificială, apar riscurile concedierilor masive.

Într-un interviu acordat publicației germane Handelsblatt, Gita Gopinath, vicepreședintele FMI, apreciază că întreaga lume riscă să intre într-o perioadă de instabilitate.

Economia mondială va intra într-o etapă de turbulențe și incertitudine, a declarat Gita Gopinath.

”Statele sunt din ce în ce mai îngrijorate din cauza situației rețelelor mondiale de aprovizionare și efectelor în materie de securitate”, a avertizat Gita Gopinath.

Germania este afectată în mod special de problemele comerciale

Problemele din rețelele internaționale de aprovizionare afectează în mod special națiunile care au economii bazate pe exporturi, precum Germania.

Pentru ieșirea din stagnarea economică, Gita Gopinath recomandă Berlinului să reducă birocrația, să stimuleze investițiile și, eventual, chiar să modifice nivelul de îndatorare suverană.

”Germania are un spațiu larg în materie de politici financiare, iar plafonul îndatorării suverane limitează posibilitățile Guvernului. O relaxare moderată ar fi utilă pentru atragerea investițiilor în domeniul energiei”, a subliniat vicepreședintele FMI.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, tocmai a propus crearea unui fond special pentru stimularea investițiilor și dezvoltarea infrastructurii.

Utilizarea sistemelor de inteligență artificială va genera concedieri masive

Gita Gopinath a atras atenția că următorul șoc economic va fi cauzat de folosirea sistemelor de inteligență artificială.

”Inteligența artificială oferă nenumărate posibilități, dar și riscuri majore”, a declarat vicepreședintele FMI, estimând că 40% din forța de muncă va fi afectată de revoluția inteligenței artificiale.

”Jumătate din acești oameni ar putea profita de pe urma inteligenței artificiale. Cealaltă jumătate ar putea pierde o parte din venituri sau ar putea fi înlocuită de softurile de inteligență artificială”, a avertizat Gita Gopinath.

Foto: Profimedia

Citește și:

FMI: Creșterea economică globală este constantă, dar rămâne subperformantă /Tensiunile comerciale au IMPACT semnificativ