HAOSUL din jurul Brexit-ului, prea stresant pentru SONY. Japonezii se mută în OLANDA
Anunțul agită și mai mult spiritele, mulți analiști Brexit temându-se că și alte companii nipone, mari investitori în Regatul Unit, vor părăsi „corabia”, scrie CNN.
Sony a anunțat că-și mută sediul juridic începând cu 29 martie 2019, ziua în care Marea Britanie VA IEȘI din UE. Compania a precizat că își ia astfel o măsură de siguranță, față de o posibilă înțelegere „dezordonată” privind Brexit.
Sony a luat această decizie radicală deoarece „există multă incertitudine în jurul Brexit-ului”, a declarat Takashi Lida, purtătorul de cuvânt al Sony, pentru CNN Business. Este „cel mai bine să ne pregătim pentru un scenariu în care NU se ajunge la nicio soluție”, între Londra și Bruxelles, a adăugat Lida.
Săptămâna trecută, parlamentul britanic a respins categoric „despărțirea” pe care premierul Theresa May a convenit-o cu negociatorii UE. Nu se știe ce se va întâmpla.
Sony a precizat că migrarea spre Olanda (Amsterdam) va ajuta la evitarea potențialelor probleme cu reglementările vamale, după Brexit. Compania NU își va muta angajații din Londra la Amsterdam și operațiunile vor fi coordonate tot din metropolă.
Compania Sony produce dispozitive electronice, dar activează și în domenii precum filmul și streaming-ul de conținut muzical.
Este ultimul avertisment cu privire la „dezertarea” companiilor japoneze, în fața consecințelor Brexit-ului.
Panasonic a anunțat că în august 2019 își va muta sediul european din Marea Britanie în Olanda.
Peste 1.000 de companii au afaceri în Marea Britanie, cu peste 140.000 de angajați. Printre cele mai cunoscute entități se numără Nomura (gigant financiar-bancar), Toyota, Nissan și Honda (producători auto de talie mondială).
foto: Hepta